47
DISTRIBUIȚI

        Școala mea de suflet NU MAI ESTE…

Puținii copii de vârstă școlară din satul meu de baștină Cucioaia acum se deplasează cu autobuzul școlar la gimnaziul din Mândrești.

Impunătorul, monumentalul edificiu al fostei  BĂNCI AGRICOLE (1918-1940) a rămas orfan de copii și învățători…Întrucât nu sunt elevi instituția a nimerit sub optimizare.

Clădirea își are o istorie a ei. Or, în perioada interbelică aici, în Basarabia era viață economică tumultoasă. Banca agricolă unde ulterior după război s-a aflat școala noastră era una din motoarele acestei vieți economice. Noi mai ținem mint safeurile enorme unde lesne intra un om matur. Banca ăși are încă istoria ei neelucidată. Știm că aici către 28 iunie 1940, ziua și   anul cedării Basarabiei aici lucra o funcționară pe nume Ana Roșca, mătușa lui Tudor Roșca, în presant angajat la primăria  Telenești dar și unul din poeții locali. Apoi iată, având o căruță Ana Roșca a transportat activele băncii la Iași iar de acolo la Piatra-Neamț. Cum i-a reușit nu mai cunoaștem dar știm cu siguranță că ulterior toată viața Ana Roșca a muncit tot la bancă la Piatra-Neamț…

Azi am revenit în școala și chiar în clasa, în care am învățat 7 ani…Cucioaia, satul meu de baștină, satul meu de suflet… Ce nu s-ar spune, în Cucioaia întotdeauna s-a făcut și se face carte bună…

Deși au rămas aici doar 14 pici (6 în clasa 1-a, 8 – în clasa a 3-a), la locul de muncă era toată echipa: Trinca Lilia, directorul; două  învățătoare profesioniste și dedicate copiilor, Ghenciu Larisa și Buznea Aliona (copiii le priveau cu încredere și dragoste); asistentul medical, femeia cu nume de floare, Viorica Dron, care are grijă de sănătatea copiilor și meniul pentru  hrană calitativă și sănătoasă.

…Era cald în clase, copiii atenți la cuvântul  învățătoarelor, care desfășurau lecțiile cu multă responsabilitate…

Dar prea multă liniște era în ȘCOALA MEA…

Tot mai puțini copii vin să guste din cuvântul învățătorului…

…Am mângâiat cu gândul soba din „clasa mea”, de la care „ne băteam” în copilărie, cu multă nostalgie mi-am amintit de buna, draga,  prima mea învățătoare, Lidia  Rotari…

O mică schimbare mi-a lăsat un gust amar în suflet: a dispărut ușa masivă a edificiului ȘCOLII (fosta  Bancă Agricolă), care oferea clădirii o imagine monumentală…

În locul ei a apărut o ușă modernă, care, însă, nu se leagă cu amintirile mele…Acum și aceasta ușă s-a închis. Să sperăm că nu pentru totdeauna.

 Maria Vleju, șefă-adjunctă la DGE Telenești,

                     elevă la școala de la Cucioaia