A venit timpul să ne spălăm pe ochi de urdorile nepăsării și derutei.
Din văzduh cumplita iarnă/Cerne norii de zăpadă… Cine oare nu cunoaște acest superb pastel al marelui Alecsandri, care a cântat atât de frumos iarna, anotimpul fără de care copilăria noastră nu ar fi fost împlinită. Îmbrăcată în zale argintii, iarna ne chema la săniuș, la patinoar. Fascinați de splendoarea din jur, uitam adesea că ne îngheață nasul și picioarele, și ne risipeam pe la casele noastre doar mânați vălul nopții sau chemați de glasul mamei.
Victoria Marin
Și eu la vârsta lor așteptam cu nerăbdare iarna dar, de la un timp am început a mă teme de ea. Nu de aceea ca nu cumva să cad și să-mi fracturez vreo mână sau picior. Cu toate că și acesta contează. Mă tem de sărăcia în care ne-am înglodat cu toții: eu, tu, părinții , fratele tău și al meu, surorile mele și ale tale, colegii mei și ai tăi, vecinii tăi și ai mei… Mai bine zis – o lume întreagă.
Dacă nu ne referim, desigur, la o altă lume, paralelă, în care și-au găsit culcuș cald afaceriștii, hoții, trădătorii, care își mai zic și „oameni de afaceri”, politicieni care vând și cumpără partide, care vând și cumpără deputați, care vând și cumpără țara. Ei nu se tem de frig, ei nu se tem de prețuri, ei nu se tem de Dumnezeu. Căci, dacă s-ar teme, și-ar face cruce nu doar în văzul lumii, stând doar lângă înalte fețe bisericești și așteptând distincții și pomeni.
Căci dacă se consideră creștini adevărați, ar trebui să treacă pe la mine, pe la tine, pe la părinții, pe la surorile mele și ale tale, pe la vecinii mei și ai tăi. Să ne întrebe de ce frigiderele sunt goale, de ce ne este frig la serviciu și acasă, de ce zâmbim tot mai rar, de ce umblăm triști și amărâți.
O bună cunoscută, mătușa Tamara, a rămas de una singură. E un suflet rătăcit în această lume. Așa a vrut Cel de Sus. Trăiește dintr-o pensie lunară de 2000 de lei. Are instalație autonomă de încălzire, precum toți vecinii blocului unde locuiește, dar nu o pune în funcție, căci atunci nu i-ar ajunge de pâine și la pâine. „ Este greu, dar prin mai multe greutăți am trecut eu. Și fără lumină, și fără finanțe…Ne dorim cel mai mult acum cer senin deasupra capului și puțină sănătate. Fiecare trebuie să înțeleagă situația creată de războiul din Ucraina. Aceste greutăți s-au abătut asupra întregii lumi, dar cu credință, răbdare le vom trece pe toate. N-am frică de moarte, milă mii de tineri.”
Cum a căzut prima brumă, și-a pus pături în geamuri ca să oprească frigul de afară. Dar frigul oricum intră prin crăpăturile de la fereastră și uși, prin podeaua rece ca gheața, căci mătușa locuiește la parter. Frigul intră și în sufletul ei, în oasele chinuite de ani și de boli, ca să iasă de acolo tocmai la primăvară.
Ziua se mai încălzește pe la vecini, care o oploșesc și o servesc care și cu ce poate. Iar seara se strecoară sub plapuma salvatoare, îmbrăcată cum este și încearcă să uite de chin și de necaz. Încearcă să uite că mai este vie.
Bătrâna se teme de iarnă, mai tare ca de moarte. Căci moartea îi ia durerile, iar iarna îi prelungește chinurile. Adesea o aud cum se roagă de moarte. Dar moartea nu vine când vrem noi.
Iarna își vede de treburile ei. Or, ea nu poartă nici o vină că prețurile cresc aidoma unor bulgări de zăpadă.
Viața e frumoasă și face s-o trăim. Chiar dacă fariseii demult ne-au pregătit comândarea, deturnată de niște lideri falși, avizi de putere, de avere și glorie personală. A venit timpul să tragem niște concluzii.
A venit timpul să ne spălăm pe ochi de urdorile nepăsării și derutei.
–
