Încotro ne vor ține pașii

Nu încape îndoială că interogația de mai sus îi frământă pe majoritatea celor care gândesc normal în această țară și mai trăiesc cu iluzia că speranța, totuși, moare ultima. Or, nimeni, probabil, nu-și poate răspunde până la capăt ce surpriză ne vai mai face viitorul previzibil, adică ce ne așteaptă la răspântia de drumuri și pe care din ele va trebui să o luăm, adică încotro ne vor ține pașii.

Maria Țurcanu

Am ciudata senzație că majoritatea a pornit un război, unii împotriva celorlalți. S-ar părea că în acest vacarm, în această babilonie de spirite încinse, nimeni nu se aude unul pe altul. Dar cel mai bine puși pe treabă la capitolul respectiv sunt țipălăii lui Șor, socialiștii, comuniștii. Îi vedeți la emisiunile televiziunilor lor rusești cum îi mitraliază pe ceilalți. Ei luptă, chipurile, pentru binele poporului, pentru apropierea noastră de Rusia, care pe toate căile și metodele ne intimidează, ne agresează   prin diferite amenințări și minciuni. Exemplu ne servesc ultimele scumpiri de gaz.

Și atunci apare întrebarea firească: „ De ce să-i stimăm și iubim pe ruși sau, mai bine zis, pentru ce să-i iubim pe  ruși după comportamentul lor?”

Se pare că acei basarabeni cu „pașaport românesc” sunt loviți de „ Sindromul Stockholm”. Acest sindrom înseamnă că victima răpită captivată prin comportamentul său, în timp,  începe să simpatizeze răpitorul.

Și totuși, pe cine-i iubim mai mult, mai ales după cele 268 zile de război a Rusiei în Ucraina, unde „fratele mai mare” își arată încă odată năravul?

Sireaca Basarabie… Oare e normal ce se petrece pe acest pământ? Nu. Nu va fi normal atâta timp, cât ne vom purta cu supunere față de ruși, ca vasal… chiar și când ușii ucid copiii, oamenii civili în Ucraina. Iar unele persoane de la noi, turmentați, întunecați la minte vor să ne  împingă în calvarul rusesc. Lor nu le încurcă deloc armata rusească, aflată ilegal pe teritoriul nostru.

Acești oameni îl văd pe Putin ca pe Împăratul Veșniciei, de altfel el și se consideră împărat, Cel care diriguiește destinele.

Ce frumos se roagă rușii, pe când în Ucraina copiii sunt împușcați ziua în amiaza mare. La Moscova, o înaltă față bisericească îi tămâiază conștiincios pe ruși, doar-doar dorințele imperiale, insuflate de cel rău, îi vor mai părăsi, se vor mai împrăștia. Iar, noi, românii basarabeni, ne rugăm Domnului  să ne  aibă în paza Sa și să fie pace.

Ce frumos se roagă rușii în bisericile lor și cât de mârșave le sunt faptele  din afara lăcașului sfânt. În ce ne privește, cu precădere pe noi, își bagă mâinile până la sânge în sufletele noastre.

Putin pare descumpănit în ultimele zile, pierdut, ca cineva care nu așteaptă nimic bun de la ziua de mâine.

Înaltele fețe bisericești se roagă pentru bunurile duhovnicești, ca Domnul să le trimită harul Duhului Sfânt. De parcă acest har s-ar putea da și unor ambiții imperiale, care parcă au un singur gând: să sugrume tot ce e viu și suflă…Nu poate Sfântul Duh să intre în niște suflete atât de murdare, care subjugă încă atâtea neamuri și popoare creștine.

Patriarhul Moscovei și a  întregii Rusii, spune deseori în mesajul său despre „frații noștri întru credință”, despre cunoscuta spusă biblică, că dacă suferă un singur mădular, tot trupul suferă. Trupul, fără îndoială, în viziunea păstorului duhovnicesc, este Rusia, iar mădularele suntem, desigur, noi, cei robiți și subjugați de mii de ani de către  „frații noștri întru credință”. Vedeți ce repede am ajuns de la „frați” la niște simple „mădulare”?

Ce frumos se roagă rușii, dar când ies din Biserică, dacă i-ar lăsa Dumnezeu, ar fi în stare să ne sugă și ultimul dram de sânge din noi. Și ce păcat că pentru una se roagă și alta fac. S-ar putea întâmpla că la un capăt de orizont, eufemistic vorbind, s-o aștepte o gașcă bine echipată de „pirați”. Aceștia nici nu se ascund după pânzele catargelor. Și atunci încotro să-și îndrepte cursul această ambarcațiune, aruncată în largul incertitudinilor și rătăcirilor noastre interminabile?

Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să găsească acea rază  spre inimile noastre care să ne permită și să ne îndrume către acel punct cardinal din haos către care destinul națiunii noastre are nevoie. Noi suntem la noi acasă. Doar Înțelepciunea, Verticalitatea, Demnitatea ne vor mai ține pe acest pământ strămoșesc.

… Suntem la finele toamnei de o rară frumusețe. Cu griji, nevoi, scumpiri, și, deși n-am vrut niciodată, cu evenimente tragice chiar aici, lângă inima noastră, la hotare.