19
DISTRIBUIȚI

Eugen Tomac: Vești bune pentru Republica Moldova

Eugen Tomac

Europarlamentarul Eugen Tomac a solicita în Parlamentul European resurse consistente pentru ca toți cetățenii europeni să facă față crizei energetice și resurse pentru a oferi sprijin imediat și consistent R. Moldova și celorlalte state din vecinătate afectate de amenințările Moscovei.

„Am trăit astăzi o experiență unică, care îmi dă încrederea că suntem pe drumul cel drept. Parlamentul European a dezbătut azi proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2023. La dezbatere a fost prezent, așa cum este firesc, și Comisarul pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn. De obicei, după încheierea dezbaterilor în plen, conform protocolului, reprezentanții Comisiei Europene se retrag din sală,” a scris Tomac pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Eugen Tomac a menționat că a rămas însă profund impresionat de faptul că ministrul de finanțe al Uniunii Europene a venit la locul lui din sală pentru a-i comunica direct și personal următorul mesaj: „Transmiteți prietenilor din R. Moldova că sunt alături de ei și nu-i vom lăsa singuri în fața provocărilor pe care le au de înfruntat”. 

„Gestul comisarului Hahn este unul puternic și are o semnificație aparte. A vrut să sublinieze rolul și importanța pe care o acordă Comisia relației cu R. Moldova. Pentru mine, a fost ceva cu totul special, este ca și cum aș fi reușit, în mod simbolic, un singur amendament la tot bugetul Uniunii Europene și acela este destinat românilor de peste Prut. În cei trei ani de mandat, am participat la peste 100 de dezbateri, însă niciodată nu am asistat la o scenă similară. Îi mulțumesc Comisarului Hahn pentru că a înțeles câtă nevoie au românii din R. Moldova de sprijinul nostru,” a mai scris euro deputatul.