Un poet care-și ascultă glasul inimii

Omul, prin toată făptura sa, cuprinde Universul între imensa-i dorință de viață și subtilitățile sufletești, pe care doar rareori dorește să le dezvăluie lumii. Este cazul unui fost coleg de breaslă, care prin spiritualitatea lui artistică a reușit să copleșească și alte spirite prin intermediul poeziei.

Maria Țurcanu

Andrei Luțcan este un poet  dăruit de Dumnezeu. Astfel ar fi putut să se risipească în grijile  cotidiene, fără a bănui misterul ascuns în Cuvânt. Poeziile scrise de dumnealui sunt sincere, pătimașe, nestăvilite și cristaline ca apele unui râu de munte în alergarea lor spre marile ape. Fără pretenția de a se considera poet, el este. Numai un om cu sufletul de poezie poate să-și exprime atât de metaforic dragostea față de părinți, grai, Neam, de pământul strămoșesc, față de viață și ființele dragi.

Meditativ, extrem de emotiv, o fire artistică până la refuz. Andrei Luțcan lasă la vedere , sensibilitatea-i specifică la fiecare întâlnire cu cititorii care-i savurează versul, indiciu al profesionalismului lui de jurnalist. Patima autorului s-a cristalizat cu succes între copertele mai multor cărți, iar filele lor ne permit să descoperim emoție, sentimentul patriotic dominant, dragostea pentru viață, dorința devastatoare de a trăi în armonie cu cei din jur. Personalitatea lui s-a format în satul Țâplești. S-a născut la 1 decembrie 1947. A studiat la școala medie din satul vecin Putinești, raionul Florești.

Din 1968 a trecut cu traiul în orașul Sângerei. A lucrat ca șef de  secție la magazinul universal, apoi director de auto club la secția de cultură. Trei decenii a activat la ziarul local, în funcțiile de șef de secție, secretar responsabil de redacție.  A absolvit Universitatea de Stat din Chișinău.

E căsătorit, are doi feciori și o fiică, se mândrește cu dulcii nepoței.

Viața, însă mai face și unele corective în depănarea anilor. În decembrie 2009, în urma unei maladii  poetul  a rămas nevăzător.  Dar Dumnezeu i-a dat putere, răbdare, curaj, inspirație și har dumnezeiesc să-și continue misiunea sa  pe pământ.

În 2013 poetul nevăzător Andre Luțcan, ajutat de soția Valentina, profesoara de matematică, de minunații copii Doina, Alexandru și Constantin, scoate de sub tipar placheta de versuri „Destine trecute prin timp”, lăsată la biblioteca orășenească Sângerei și la Gimnaziul „ Nicolae Dabija” din satul Heciul Vechi, a Universitatea Populară „Mitropolitul Iosif Naniescu” din Sângerei sub egida filialei din Chișinău a Institutului Cultural Român „ Mihai Eminescu”.

Jurnalistul, poetul nevăzător Andrei Luțcan, laureat al Premiului Adrian Păunescu pentru poezie și al Concursului „Personalitățile  anului 2013”, desemnat de ziarul „ Ecoul nostru”, a mai editat în 2020 un volum de versuri – „Acasă la mama-i acasă.”

Îndemn cititorii să caute, să găsească și să citească aceste cărți de poezie, întrucât între filele lor vor găsi nu doar aspirația spre frumos a poetului, ci și durere pentru cei plecați de lângă vatră, care provoacă celor apropiați, și nu numai, delir sufletesc și tristețe continuă. Poetul a tratat ca atare și indiferența umană, reliefând viața în tablouri rustice relevante, descrise foarte reușit între catrenele de poezie.

Lectura poeziilor sale îl face pe cititor să mediteze profund între bine și rău, între patriotism și trădare, între dragoste și ură, între bocet și râs, între viață și moarte.

Poezia  poetului nevăzător Andrei Luțcan are ceva enigmatic, ceva de prunc botezat în mirurile poetice.

Un gânditor spunea, că nu poți găsi nicăieri poezia, dacă nu o porți în tine, Uite că Andrei Luțcan  o poartă. Poartă poezia în sine…