28
DISTRIBUIȚI

      Modernizările prin dezvoltarea infrastructurii  

                 au ajuns la etapa de finalizare

      Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect de revitalizare urbană implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) la Sângerei  a ajuns la etapa de finalizare.

Miercuri, Maria Prisacari, directoarea  ADR Nord și specialiști din cadrul Agenției au efectuat vizite de monitorizare pe șantierele din orașul Sângerei. La fața locului, reprezentanții ADR Nord s-au întâlnit cu reprezentanții  APL și alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului.

Lucrările de revitalizare urbană în cadrul proiectului au demarat în prima jumătate a lunii mai curent și sunt executate de două companii. Astfel SRL „Primaterax-Nord” execută lucrări de amenajare / construire a unui teren de minifotbal (str. Independenței, nr. 223), de reconstruire / construire a unor pavilioane, de amenajare a unui teren pentru copii. De asemenea, compania construiește, din beton asfaltic, accesul către Grădinița nr. 1, construiește și amenajează terenul sportiv și scuarul din str. T. Nencev. Valoarea contractului de antrepriză cu SRL „Primaterax-Nord” constituie cu 6,76 milioane de lei.

SA „Drumuri-Bălți” a executat lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. A. Crihan, nr. 2, 4, și str. Independenței, nr. 127, 12, lucrări de reconstrucție / amenajare în perimetrul blocurilor locative din str. Independenței, nr. 128, 140, 142, lucrări de reconstrucție și pavare a spațiului pietonal pe segmentul străzilor T. Nencev – A. Mateevici. Valoarea contractului de antrepriză încheiat cu SA „Drumuri-Bălți” constituie 7,96 milioane de lei.

Valoarea contractelor de antrepriză încheiate cu cele două companii constituie 14,72 milioane de lei, din sursele FNDRL, contribuția Primăriei orașului Sângerei fiind de 10%.

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării trei noi proiecte de revitalizare urbană. Unul dintre acestea este proiectul „Sângerei – orașul incluziunii teritoriale”, depus de Primăria orașului Sângerei în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023. Conform Programului Operațional Regional Nord pentru anii 2022-2024, astfel de proiecte își propun să consolideze rolul și funcțiile orașelor în sporirea completivității regiunii.