70
DISTRIBUIȚI

Tot ce e frumos se întâmplă la Cubolta.

Duminică locuitorii comunei Cubolta au sărbătorit cu mult fast și pietate hramul satului care coincide cu  ziua Sfintei Elisabeta care a fost mama Sfântului Ioan Botezătorul, notorie sanctitate a ortodoxiei. Ceremoniile au  demarat cu un serviciu divin la biserica  din localitate, ulterior APL reprezentată de Alexandru Sârbu, primarul comunei, a adresat cele mai alese urări de bine și noroc pentru locuitorii  din Cubolta. ”Hramul satului este ziua când în casa moldoveanului se adună prietenii, rudele și toți cei dragi pentru a se bucura împreună de cele realizate, de sănătate și bunăstare! ”a remarcat edilul comunei.  

O realizare deosebită care a marcat sărbătoarea  a fost inaugurarea stadionului de mini-fotbal cu acoperire artificială și dotare modernă. În semn de susținere a inițiativelor frumoase, Consiliul raional a venit cu contribuția de 176 000 lei, bani destinați pentru realizarea lucrărilor de acoperire artificială și a donat un set de mingi pentru petrecerea activităților sportive.

La fel Administrația Publică Locală de comun acord cu Consiliul Local Cubolta, implicarea deosebită a tânărului pictor Liviu Sârbu, au decis să încânte și să încălzească ochii și sufletele cetățenilor, dar și sa captiveze spiritul cultural pentru toți localnicii și oaspeții satului atunci când sunt în așteptarea autobuzului. Stația de așteptare din comuna. Cubolta a fost înzestrată cu o pictură extraordinar de frumoasă.

Și desigur ca o tradiție pentru Cubolta au fost invitații speciali Mariana Șura și Lenuța Gheorghiță care au încântat sufletele cetățenilor cu cântece și voie bună.

    De remarcat  că  satul Cubolta a fost atestat documentar la 16 februarie 1570, Conform datelor recensământului din 2014, comuna are o populație de 1.814 locuitori. La recensământul din 2004  erau 2.168 de locuitori. În componența comunei intră satul Mărășești, localitate apărută în rezultatul Reformei agrare din 1919-1923, nume plin de semnificație or, la Mărășești, județul Vrancea în iulie-august 1917 Armata Română a zdrobit trupele germane, astfel eroilor de la Mărășești datorim marea Unire de la 1918.

Reporter EN