DISTRIBUIȚI

Mâine, 19 decembrie, mii de credincioși din Moldova vor sărbători Hramul Bisericii, casei, al familiei, cinstindu-l pe unul dintre cei mai populari sfinți ai creștinătății – Sfântul Nicolae din Myra Lichiei.

Sfântul Nicolae este considerat patronul Greciei, al Rusiei, precum și al multor orașe din apusul Europei. Datorită multelor minuni pe care le-a săvârșit atât în timpul vieții, cât și după trecerea la cele veșnice, el este supranumit „ Făcătorul de Minuni.” Din minunile săvârșite de Sf. Nicolae amintim învierea celor trei omorâți de pe un Hangiu, salvarea de la naufragiu a unor corăbii și altele. Totuși, cea mai cunoscută istorie care îl are ca erou este cea a fiicelor unui om bogat, care își pierduse averea; Sf. Nicolae a venit într-o noapte și le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre.

După cum se știe, Sf. Nicolae este ocrotitorul copiilor, marinarilor, brutarilor, fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc.

Tradiția Bisericii spune că Sf. Nicolae s-a născut într-o familie bogată din Parara ( Asia Minor). La moartea părinților săi, Nicolae a devenit preot și s-a lepădat de toată averea sa, pe care a dăruit-o săracilor, și a plecat în pelerinaj în Palestina și Egipt. La întoarcerea acasă, poporul l-a întâmpinat și l-a ales Arhiepiscop de Myra.

Moaștele Sf. Nicolae au fost furate în anul 1087 din Myra, de către neguțătorii italieni, și aduse la Bari, unde pe data de 22 iunie 1197 a fost ridicată o biserică dedicată lui Sf. Nicolae și în care se află și în prezent moaștele sale.