Stop fals

Stop fals

39
DISTRIBUIȚI

Întâlniri STOP FALS!: Mass-media care dezinformează, asemănată cu niște cuie strâmbe

Dezinformarea și manipularea opiniei publice vor dispărea atunci când Consiliul Audiovizualului (CA) va fi independent, va monitoriza posturile de televiziune conform legii și va aplica sancțiuni. Numai în așa fel, cei care transmit falsuri și informații tendențioase pot fi determinați să renunțe la aceste practici abuzive. Despre activitatea mass-mediei și a instituțiilor de reglementare, accesul limitat al cetățenilor la surse alternative de informare, atitudinea cetățenilor față de presă și alte subiecte a discutat jurnalista Natalia Morari cu cetățenii din Nisporeni, Dondușeni și Râșcani, care au venit într-un număr mare, la întâlnirile organizate de API în cadrul Campaniei împotriva informației false și tendențioase STOP FALS!, în zilele de 27-28 iunie curent.

Natalia Morari le-a povestit celor prezenți despre tehnicile folosite de posturile TV pentru a manipula opinia publică, referindu-se și la pașii pe care ar fi bine să-i parcurgă un consumator media pentru a se proteja de știrile false. Ea a explicat cum anume sunt înșelați telespectatorii de către cei care distorsionează realitatea în care trăim. Unii participanți și-au manifestat nemulțumirea față de calitatea știrilor care sunt prezentate de unele posturi TV și au dorit să afle care sunt instituțiile mass-media corecte, în care merită să ai încredere. „Eu pot să vă spun de unde mă informez eu personal, de la ce posturi se informează mama mea, prietenii mei, dar cel mai bine vă recomand să intrați pe site-urile Asociației Presei Independente, Centrului pentru Jurnalism Independent, să deschideți  rapoartele de monitorizare, fie din campaniile electorale sau cu alte ocazii. Sunt cercetări făcute de persoane competente, iar acolo o să găsiți care televiziuni sunt echidistante și care nu, cine face partizanat politic și cine nu. Tot acolo găsiți informații despre ziare, site-uri și posturi de radio”, a răspuns jurnalista.

La întâlnirile de la Nisporeni, Dondușeni și Râșcani au participat, în total, peste o sută de persoane de diferite vârste și ocupații. Participanții au fost activi, au adresat întrebări, și-au expus opiniile despre calitatea știrilor și a instituțiilor media.

Mass-media și… cuiele strâmbe

Sergiu Cibotaru din Nisporeni compară media care dezinformează cu niște cuie strâmbe: „Dacă în tot satul găsesc la magazine numai cuie strâmbe, o să le cumpăr pentru că n-am încotro, așa e și cu mass-media, dacă omul nu are de unde se informa, are acces doar la un post-două care dezinformează, nu are Internet, e clar că nu are altă alegere și va consuma ce i se oferă și va ajunge chiar să creadă în ceea ce i se spune”. „Eu sunt foarte critic de felul meu, nu cred nimic până nu verific, nu mă informez niciodată doar dintr-o sursă, chiar dacă unele nu-mi plac și nu doar din mass-media de la noi, obligatoriu și din afară. Le recomand tuturor să facă la fel, deoarece observ din discuțiile cu unii vecini, cunoscuți că dezinformarea are efecte nesănătoase asupra lor”, completează Iurie Baranovschi, un alt nisporenean. ”Cred că dezinformarea este ceva groaznic, deoarece oamenii cred totul ce se spune la TV și asta e periculos. Bine că există așa întâlniri și așa jurnaliști ca Natalia Morari, împreună putem schimba ceva în mințile oamenilor”, spune Mihail Colin, student din Dondușeni. „La această întâlnire am aflat cum să mă protejez de știrile false din rețelele de socializare și online, cum să le raportez, cum să le evit”, menționează o altă studentă din Dondușeni, Mihaela Scorțescu. „Tot respectul pentru Natalia, pentru munca și curajul ei. Avem de la cine învăța să fim și noi curajoși, să ne exprimăm opinia, să ne cerem drepturile”, a conchis Diana Olievschi, profesoară la colegiul din Râșcani.

În perioada iunie 2018-iunie 2019, în cadrul Campaniei STOP FALS!, API a desfășurat 24 dezbateri la tema informațiilor false și tendențioase în centrele raionale din țară, iar în perioada următoare asemenea întâlniri urmează să fie organizate în celelalte orașe reședințe de raion, inclusiv în UTA Găgăuzia.

 

Ion Mazur

Evenimentul face parte din proiectul „Diminuarea efectelor manipulării și a informației false prin educarea consumatorilor de produse media din Moldova”, implementat de API în perioada decembrie 2017-decembrie 2019.

Sursa: API