ONG-urile de media: „Aducem la cunoștința ambasadelor și instituțiilor internaționale de media...

ONG-urile de media: „Aducem la cunoștința ambasadelor și instituțiilor internaționale de media faptul că în Republica Moldova s-au multiplicat cazurile de agresare a jurnaliștilor”

15
DISTRIBUIȚI

Organizațiile neguvernamentale de media condamnă agresările, intimidările, acțiunile cu caracter violent la adresa jurnaliștilor manifestate în cadrul evenimentelor din 7-9 iunie 2019 de către participanții la protestele organizate la Chișinău de Partidul Democrat  din Moldova. Pe parcursul celor trei zile, mai multe instituții de presă au publicat materiale video despre agresarea reporterilor lor, în timp ce se aflau pe teren pentru a se documenta și a informa cetățenii. (Anexam mai jos o listă a principalelor încălcări ale drepturilor jurnaliștilor și instituțiilor media în această perioadă).

Poziția ONG-urilor de media față de astfel de atacuri este fermă: organizatorii protestelor trebuie să-și asume întreaga responsabilitate pentru incidentele, abuzurile și excesele care s-au produs la manifestațiile publice din această perioadă.

Condamnăm cu vehemență bruscarea jurnaliștilor și acțiunile de violență îndreptate împotriva lor.

Reamintim organizatorilor protestelor că orice comportament violent în raport cu mass-media constituie o încălcare gravă a drepturilor jurnaliștilor, cărora legea le garantează libertatea de a obține și de a difuza informații prin intermediul mass-media, de a face imprimări audiovizuale, de a filma și fotografia, de a asista la mitinguri, demonstrații și tot felul de manifestări publice (art. 20 din Legea presei).

Intimidarea mass-media sau a jurnalistului pentru critică este pasibilă de răspundere penală, în conformitate cu articolul 180 prim al Codului Penal. Statul garantează apărarea onoarei şi demnităţii jurnalistului, îi ocroteşte sănătatea, viaţa şi bunurile. (art. 20 alin. (3) Legea presei).

Aducem la cunoștința organizațiilor internaționale de media  –  Reporteri fără Frontiere, Freedom House, IFEX, SEEMO, SEEMP – că în Republica Moldova cazurile de agresare a jurnaliștilor s-au multiplicat în ultimul timp, iar reprezentanții mass-media se simt în nesiguranță în exercitarea profesiei lor.

Ne adresăm ambasadelor, instituțiilor internaționale acreditate în Republica Moldova să ia act de cazurile pe care le anexăm mai jos și să le dea aprecierea cuvenită.

Încălcări ale drepturilor jurnaliștilor la evenimentele din 7-9 iunie din Republica Moldova:

  • Reporterul Mihai Avasiloaie de la www.agora.md a fost insultat verbal vineri, 7 iunie, de câțiva participanți la proteste. Dorind să afle de ce protestează, aceștia i-au răspuns pe un ton violent: „De ce te anini de oameni? De ce îl cauți pe dracu?”.
  • Jurnalista Anastasia Antoceanu, de la aceeași redacție, în seara zilei de 8 iunie, a fost lovită peste mână de unul dintre organizatorii manifestației din fața Ministerului de Interne.
  • Victoria Dumbravă, redactoră-șefă a portalului Agora.md a anunțat public, în seara aceleiași zile că redacția Agora, in corpore, a refuzat să mai transmită video în direct „pentru că nici în fața MAI, nici în fața Procuraturii Generale, din momentul instalării corturilor, nu s-a prezentat niciun colaborator al poliției, iar oamenii au fost agresivi cu reporterii AGORA. Reporterii au decis să plece, întrucât nu s-au mai simțit în siguranță în spațiul public”.
  • Reportera Felicia Nedzelschi, de la același portal, declara: „Pe Victoria Dumbravă a bruscat-o paza lui Plahotniuc, pe mine – cea a lui Candu, azi, la miting. Când transmiteam live de la MAI și PG de la corturi au fost bărbați care au încercat să mă împingă și să îmi astupe camera”.
  • Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice din Moldova semnalează că reportera Mariana Colun de la  portalul www.anticorupție.md a fost bruscată, sâmbătă seara, de combatanți/vetarani ai războiului de pe Nistru, tot lângă sediul MAI, iar Julieta Savițchi – la sediul Televiziunii Moldova 1, în dimineața zilei de duminică, 9 iunie.
  • La fel, reporterul de la Newsmaker.md, Nicolai Poholnițchi, a fost amenințat, bruscat de către fostul deputat PD, Corneliu Dudnic, care i-a solicitat să înceteze filmarea.
  • Galina Vasilieva, redactoră-șefă a portalului, susține că reportera Olga Gnatcova a fost împiedicată să filmeze, în noaptea de sâmbătă spre duminică. „Fiind apucată de mână și întoarsă forțat cu spatele (spre combatanți), jurnalista era cât pe ce să cadă”.
  • Reporterul Pro TV a fost luat pe sus de unul dintre bodyguarzii lui Vlad Plahotniuc și scos din calea politicianului.
  • Reporterul Sergiu Niculiță și cameramanul de la TV 8 au fost bruscați, li s-a astupat camera, au fost loviți peste microfon, iar un protestatar și-a stins țigara de buretele microfonului, deteriorându-l.
  • Reportera TV8.md Daniela Cuțu a fost gonită de un protestatar, duminică, 9 iunieîn apropiere de clădirea Guvernului. Ulterior, unul dintre protestatari a început să o preseze să nu mai filmeze și să plece de acolo: „Du-te, uăi, sau tu nu înțelegi?!”, iar când jurnalista a închis telefonul, acesta a stropit-o cu apă.
  • Un alt participant la protestul din 9 iunie, dar și bodyguarzii lui Vlad Plahotniuc, au bruscat reportera Ziarului de Gardă și nu i-au permis să se apropie de politician. Deputatul PD Cornel Dudnic a rupt rucsacul jurnalistei Aliona Ciurcă, împiedicând-o să adreseze întrebări.
  • Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă, relatează despre cazul reporterei Ecaterina Alexandr, care a fost agresată de o participantă la proteste, în timp ce filma o discuție în care ar fi fost vorba de plăți pentru protestatari. Când jurnalista a încercat să fotografieze, femeia a devenit agresivă, a înșfăcat camera, a lovit peste obiectiv, a înjurat-o și a amenințat-o pe reporteră.
  • Duminică, 9 iunie, pe tot parcursul protestului, reportera UNIMEDIA a fost bruscată și intimidată de paza de corp a conducerii de vârf a democraților și membrii Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat atunci când încerca să acorde întrebări liderilor Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, Pavel Filip și Andrian Candu. Din imagini se observă cum reprezentanții pazei manifestă un caracter violent față de reporteră. De fiecare dată când jurnalista încerca să se apropie de Vlad Palhotniuc și Pavel FIlip, aceștia o împingeau și o îndepărtau din mulțime.
  • La fel, Aurica Jardan-Rusnac de la aceeași redacție, se plânge că Mihail Balan, Președintele Uniunii Naționale a Veteranilor Războiului pentru Independență „îmi lovea telefonul, iar pe mine chiar de mâini mă apucase cu putere”.

Centrul pentru Jurnalism Independent
Asociaţia Presei Independente 
Asociația Presei Electronice
Centrul de Investigații Jurnalistice
Comitetul pentru Libertatea Presei  
Asociația Telejurnaliștilor Independenți  
Centrul  ”Acces-Info”
RISE Moldova