Maia Sandu, către cetățeni: Vă rugăm, stați acasă astăzi!

Maia Sandu, către cetățeni: Vă rugăm, stați acasă astăzi!

14
DISTRIBUIȚI

„Vă rugăm, stați acasă astăzi! Încercăm pe toate căile să oprim uzurpatorii, dar să fim gata. Dacă ei vor merge la distrugerea totală a țării, noi, milioane de cetățeni, vom ieși s-o apărăm”. Cel puțin cu acest mesaj a venit Maia Sandu pentru cetățenii Republicii Moldova, după ce șase colaboratori ai Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații au fost demiși din funcție pentru că au menționat că susțin Guvernul Sandu.

„Știu că vreți să ieșiți în apărarea guvernării legitime. Primim sute de mesaje în fiecare zi. Știm cât de mare e tensiunea în societate și cât de puternică este dorința tuturor de a scăpa o dată și pentru totdeauna de regimul lui Plahotniuc.

Deocamdată, vă rog să păstrați calmul, să rămâneți acasă pentru că noi ne dorim rezolvarea pașnică și democratică a acestei situații de criză. Vă rugăm, stați acasă astăzi! Încercăm pe toate căile să oprim uzurpatorii, dar să fim gata. Dacă ei vor merge la distrugerea totală a țării, noi, milioane de cetățeni, vom ieși s-o apărăm”, a declarat prim-ministrul ales al RM. Maia Sandu.

Menționăm că în această dimineață polițiștii de la Fulger ar fi dat buzna în clădirea instituției în această noapte. Angajații Direcției nr. 6 a Inspectoratului Național de Investigații, ne-au comunicat că azi dimineață, când au venit la serviciu, au găsit angajații de la Fulger în birourile lor. Aceștia susțin că nu cunosc cum au intrat, dat fiind faptul că șeful instituției, Anatolie Macovei, nu le-a dat accesul.

Alexandru Pînzari a declarat că mascații au fost aduși pentru că în sediul instituției se află documente importante, inclusiv declarații ale martorilor implicați în dosare penale răsunătoare, astfel să nu aibă loc scurgeri de informație.

Angajații au anunțat că au fost suspendați din funcție, după ce ieri și-au anunțat susținerea față de Guvernul Sandu și că se supun noii conduceri.

În acest sens, prim-ministrul ales al Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că îl somează pe „Alexandru Pînzari și pe cei care încalcă Constituția să înceteze toate acțiunile de destabilizare a oridinii publice”.

Amintim că ieri, câțiva polițiști au anunțat că se vor subordona noului șef al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Balan, numit de ministrul de Interne din Guvernul Sandu, Andrei Năstase.