Să trăim în unison cu natura

Să trăim în unison cu natura

11
DISTRIBUIȚI

În mod nemilos se defrișează în ultimul timp copacii din păduri, fâșii forestiere, parcuri. Se dă nemilos cu toporul în natură, urmărindu-se adeseori scopuri meschine, construcții de edificii. Se lovește dur în natură, de parcă n-ar fi vie. Indignarea n-are margini.

Tinerii din raion sunt acei, de care depinde viitorul nostru. Și cum să nu te bucuri când îi vezi cum se mobilizează, acționează, pentru a proteja mediul în care trăim. Radu Marandiuc, din orașul Sângerei, un tânăr sociabil,receptiv la tot ce se petrece în jur afirmă: „Cu toții suntem pasageri ai aceleiași nave – Pământ și nu trebuie să admitem ca ea să sufere, suntem datori să-i acordăm ajutor, să nu permitem dezechilibrul ecologic. Mă îngrijorează foarte mult că se taie copacii deja crescuți, se mărește gradul de poluare a aerului, se pierde locul liniștii și al odihnei, dintre câte au mai rămas. E timpul să ne oprim căci vitezele mari ne-au obosit, e nevoie de repaus.”

Vitalia Răcilă, 47 de ani:
„Este inadmisibilă tăierea copacilor din orice loc. Foarte multe bune s-au făcut în ultimul timp în raion. E dureros faptul că cetățenii nu conștientizează faptul că această frumusețe și bogăție trebuie păstrată și protejată.”

Vasile Cucoș, din orașul Sângerei:
„Nu pot rămâne indiferent la tot ce se întâmplă în jurul nostru, la indiferența unora. O mare durere s-a abătut asupra noastră, o durere care ne adâncește din ce în ce mai mult, iar vina o purtăm noi toți, căci privim indiferenți și rece la tot ce ne înconjoară. Cât de mare ar fi omul, fără apa care curge în vinele pământului, oxigenul produs de mărețele păduri, vietățile care trăiesc în ele, noi nu suntem nimic. Pădurile le-am tăiat, fâșiile la fel, bazinele acvatice le-am distrus… dar natura este viața noastră. Oare nu merită copiii și nepoții ceea ce ne-au lăsat strămoșii – păduri dese și verzi, lacuri curate, râuri limpezi?..”
Încotro mergem? Veșnica întrebare, la care nu prea găsim răspuns. Acel „cineva” nu există, suntem noi, oamenii, care-și iubesc satul, orașul. Suntem nostalgici după o zi la iarbă verde, la o margine de pădure.

Să prețuim ceea ce avem măcar acum și mai târziu nu ne va fi rușine să ne uităm în ochii micuților. Dacă vom fi puțin mai spirituali, cocostârcii și rândunelele nu vor uita drumul spre cuibul lor,construit cu migală în curtea unui gospodar. Să trăim în unison cu natura, să-i înțelegem șoaptele și strigătele spuse în amurg sau cântată la răsărit de soare…
Să fim atenți cu ceea ce ne înconjoară și natura va fi darnică cu noi.”