A fost numit un nou şef al Centrului Stomatologic

A fost numit un nou şef al Centrului Stomatologic

190
DISTRIBUIȚI

Eduard MANIUC a fost numit noul director al ÎM „Centrul Stomatologic Raional Sângerei”. Condiţia care a impus elaborarea acestei decizii a fost cererea directorul Constantin BULAT , consemnată cu data de12 martie, curent  privind încetarea contractului individual de muncă.

La iniţiativa Preşedintelui Raionului Vasili MARANDIUC a fost  propus de a fi numit  în funcţia de director al instituţiei date Eduard MANIUC, pe perioadă determinată de 5 ani.  Proaspătul director este medic stomatolog, categoria I în instituţia dată. El a absolvit  Universitatea de Stat de Medicină şi Farmaceutică „Nicolae Testemiţeanu”, Facultatea Stomatologie şi a activat în calitate de medic stomatolog 9 ani.