Mărțișorul – firul care dezleagă primăvara și contemplarea

Mărțișorul – firul care dezleagă primăvara și contemplarea

79
DISTRIBUIȚI
Poză-simbol

După o iarnă cu mult ger şi negocieri politice, oamenii spun că aşteaptă cu nerăbdare primăvara. Ei speră că tot ce a lăsat frigul în urmă, luna martie va readuce la viață și va umple natura de spirit, de culoare. Ca simbol al reînvierii naturii, înțelepciunii și dragostei între semeni, poporul nostru își prinde la piept câte un mărțișor. Moștenit încă din timpul geto-dacilor, mărțișorul prins lângă inimă, are menirea să ne dea vigoarea şi înţelepciunea de a făuri ceea ce au început strămoşii noştri încă din cele mai vechi timpuri.
Anotimpurile vin şi trec, fiecare om însă păstrează în suflet un dor pentru doar unul anume. În sufletul neamului nostru primăvara are un loc aparte. E anotimpul când prindem în piept mărţişorul, simbol al renaşterii şi al speranţei. Roşu poate semnifica vitalitatea, iar albul înţelepciunea. Împreună acele fire alb şi roşu, împletite cu gingăşie au menirea să ne lege şi mai strâns, să ne dea forță și energie, să ne aducă lumina zilei de azi și credința zilei de mâine. Deseori vedem mărțișorul ca o împletire de vise ori contrarii, de demnitate ori rușine, de corectitudine și greșeli. Prea mult prinși în flacăra grijilor cotidiene ori a modernității, în zilele noastre cu regret, uităm să-l prindem la inimă…
Să nu uităm să-l mai dăruim înainte de răsăritul soarelui , mărtișorul -simbolul nostru care trebuie să-l purtăm cu mândrie şi să-l promovăm indiferent în ce colţ al lumii.
Așadar, obiectul cu şnur alb-roşu se confecționează din orice, dăruindu-l țineți cont de forma care îl are, fiecare având un sens unic: Steaua – fiind un simbol al speranței, al credinței și al împlinirilor; Ghiocelul – simbol al curajului, al tinereții și al biruinței naturii asupra zăpezii; este totodată un simbol al speranței și este un mărțișor deosebit care exprimă dragostea; Cheia – reprezintă împlinirea idealurilor și are darul să deschidă ușa spre un drum mai bun, cu bucurie și sănătate;Trifoiul cu patru foi – aduce noroc și sănătate și se numără printre cele mai îndrăgite mărțișoare de la noi; se dăruiește pentru prosperitate și pentru șanse noi celor care au nevoie de ele.Buburuza – simbolul primăverii și al bucuriei; culoarea ei roșie amintește de tinerețe, veselie și fertilitate; Potcoava – protejează casa, protejează sănătatea și bogățiile celui care o poartă, aduce noroc și alungă relele și ghinionul; Bănuțul – este simbolul soarelui, al roadelor și al bogăției; cine primește un bănuț de argint se bucură de un an cu multe împliniri etc.
Să ne găsim talismanul, să-l prindem în piept lângă suflet, apoi să-l agățăm de ramurile fragile ale copacilor, căci acolo șansa e mai mare ca visele, dorințele noastre să înmugurească și să se facă rod.