Corup alegătorii cu daruri

Corup alegătorii cu daruri

19
SHARE

Pomene electorale de la partidul ȘOR pentru cetățenii din mai multe sate ale raionului au fost împărțite săptămâna aceasta.
Nelipsite sunt în această perioadă cadourile cu tentă electorală. În plină campanie electorală, se corup alegătorii.


Partidul ȘOR își caută electoratul printre iubitorii de concerte, alcool, mese copioase etc. Până a asculta cântece, oamenii sunt îndemnați la scrutinul din 24 februarie să voteze candidații partidului ȘOR, după care li se împart pomene electorale. De data aceasta oamenii din mai multe localități, aduși cu transport organizat, s- au ales cu câte un ceas de perete și foarte multe promisiuni.
Reprezentanții partidului în teritoriu au refuzat să comenteze pentru ziarul nostru, invocând lipsă de timp.
Credem că observatorii vor raporta organelor abilitate despre coruperea alegătorilor or, instituțiile statului au obligația de a sancționa penal pe cei care corup alegătorii. Am cules de la cetățeni, opinii contradictorii față de evenimentele sus-relatate.
Veronica ISAC: „Vai de capul bieților oameni,amărâți de tot!!! Pe asa frig au venit de prin sate pentru câțiva bănuți! Pe cât timp, oameni buni o să aveți acest ,,cadou”? Dar țara?”
Elena CRIHAN: „Iată din cauza la așa persoane suferim un popor întreg. Sunt convinsă că dacă se discuta cu ei, mulți își schimbau părerile. Să nu ratăm șansa, totul depinde de noi.”
Valeriu DARII: „ Cel mai trist este că votul meu calculat, analizat, bine informat, dat pentru o speranță, pentru un viitor mai bun copiilor noștri este egal cu votul acestora.”
Margareta MALII: „Rușine!… așteptați doar să vi se dea gratis. Pe urmă tot pe voi vă fură, drag popor.”
Valentina VALLY: „Le-au spălat mințile cu totul la unii moldoveni. Vai de capul celor care și – au pierdut demnitatea de om.”
Sofia TICĂU: „Rușine, vă vindeți în capcană pentru un bănuț. Cu așa cale pe care au ales-o unii moldoveni, vom sta mult și bine în mocirlă.”
Irina MIROSNICENCO: „În ce țară se mai fac cadouri înainte de alegeri? Rușine mare, Moldova!”
Claudia CONDORACHI: „Probabil e timpul celor 30 de arginți, așa ca pe timpul lui Iisus!”