Cei şapte ani de-acasă riscă să se piardă

Cei şapte ani de-acasă riscă să se piardă

46
DISTRIBUIȚI

Cu cât am pe umeri mai multe toamne, cu atât mai mult compar ceea ce a fost, cu ceea ce este şi avem acum.Mă îngrijorez de ce, cei şapte ani de acasă au rămas în amintirea celor în vârstă şi riscă să-şi piardă urma.
De ce părinţii şi bunicii lasă grijile şi problemele educaţiei pe seama grădiniţelor şi a şcolilor? Indiferenţa pune stăpânire pe cei apropiaţi, motivând că au alte probleme. Să nu credeţi că în trecut erau alte vremuri mai favorabile ca părinţii să fie aproape de copii.Mămica tânăra nu ştia de grădiniţă. Lua copilul în braţe şi parcurgea kilometri până la lotul de pământ. Muncea ziua întreagă, avea grijă şi de copil, să-i mai cânte. Nu avea femeia , mămica de atunci motive de cântat, dar cântau, majoritatea, în ciuda asprimii vieţii.Cântau muncind şi munceau cântând.Cântatul era un medicament, o sursă de energie, care împrospăta fiinţa,lumina gândul.
Situaţia actuală este mult mai favorabilă pentru mame şi copii,dar indiferenţa pune stăpânire pe noi toţi, tot mai mult. Fugim de cântec şi cântecul de noi.Ne zgârcim să mângâiem un copil, acesta înstrăinându-se cu ajutorul nostru, motivând că aşa sunt timpurile.
Trecând prin amintire problemele femeilor de altă dată, cu certitudine putem spune că mamele noastre ardeau ca lumănările, pentru a ne lumina calea în viaţă.
O problemă este şi cea ce ţine de alimentaţia copilului mic.Pe timpuri nici nu se auzea de produse alimentare, care le atestăm astăzi pe rafurile magazinelor.Turta dulce umezită în lapte era scăparea în alimentaţia copiilor. Spun toate acestea pentru a atenţiona mamele tinere, că am înstrăinat generaţii la rând, plecând în lumea mare cu cei şapte ani numai de la grădiniţă, fără un cântec de leagăn, preluat de la mama, pentru a se menţine în zbor spre casa părintească.
Dăruim casă, apartamente, maşini, bani, dar uităm să dăruim lucruri sfinte, care nu au preţ, dar care se păstrează în suflet, ca nişte icoane toată viaţa. Cântecul mamei, vorba tatei,sfatul bunicilor,dragostea de plai, mândria de neam, toate acestea au rădăcini numai în casa părintească.
Spuneam mai devreme că patriotismul nu e prea mult niciodată, că acest sentiment trebuie cultivat înrădăcinat, începând cu primii ani de viaţă şi în familie.
Mihai UNGUREANU, educator-muzical, grad didactic superior