SHARE
În poză: în momentul inaugurării

Zilele trecute a fost inaugurat Oficiului Poștal în satul Rădoaia, după un program de lucrări de renovare a acestuia. Localnicii au salutat cu necuprinsă bucurie acest fapt, participând masiv la evenimentul de inaugurare. Acesta a fost înscris în contextul sărbătorilor de iarnă, drept un dar de la Moș Crăciun, oferit de Întreprinderea de Stat Poșta Moldovei și directorul general al acesteia.

La inaugurarea oficiului proaspăt renovat au participat Sergiu NASTAS, directorul general al Întreprinderii de Stat Poșta Moldovei, Natalia TATARU, sefa Centrului Poștal Sângerei-Telenești, Gheorghe BRAȘOVSCHI, Președintele Asociației Primarilor, Ion PÎNZARU, primarul satului, echipa lucrătorilor poștali locali cu șefa instituției Mihaela CAVCA, șefii Centrelor Poștale din republică, reprezentanți ai Sindicatului Ramural al Lucrătorilor Poștali, cetățenii localității, beneficiari ai serviciilor poștale. Este al doilea Oficiu Poștal modernizat în teritoriul raionului, după cel din satul Drăgănești. Selectarea anume a acestui oficiu spre îmbunătățire a fost ambiția directorului general al sectorului postal al țării. El cunoștea problema de-a lungul timpului, spațiul vechi nu corespundea prestării serviciilor poștale, având condiții incomode, cetățenii erau nemulțumiți. Administraţia centrala Poşta Moldovei, în colaborare cu șefa Centrului Poștal din teritoriul raionului și primarul localității au reuşit soluționarea problemei. În momentul inaugurării,edilul satului a exprimat sincere recunoștințe pentru că a fost auzit: ,,Eu însumi sunt bucuros pentru această realizare. Mulțumesc că sesizările mele asupra problemei date au fost auzite și poșta noastră a fost modernizată. Mi-am luat parcă o povară de pe suflet, pentru că nemulțumiți oamenii își vărsau revolta pentru condiţiile nefaste din poştă asupra primarului. Avem un sat frumos, cu oameni buni și gospodari și ei merită aceste condiții nou create în rezultatul programului de renovare.”…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 3 din această săptămână