SHARE
În poză: voluntarii din Germania împart cadouri copiilor din or. Sângerei

500 de copii de la Centrele de plasament „Credo”, „Luminița”, „Raza Soarelui”, creșele-grădinițe „Floricica” și „Ghiocelul” s-au bucurat de cadouri de la semenii lor din Germania. Luni, 3 decembrie, Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități, un camion încărcat cu daruri a ajuns în orașul Sângerei. Deși trecuse de orele 17:00, micuții și părinții așteptau Caravana de Crăciun din Germania, care al optulea an le aduce zâmbetul pe față și le îndulcește sufletele.

Sărbătorile de iarnă, cu atmosfera lor plină de feerie, ne transferă, pe cei mari și mici, într-o lume a basmelor, unde miracolele sunt posibile.
Acest miracol vine odată cu primii fulgi căzuți în ultima lună a anului, a nopților lungi cu povești- Decembrie, luna marilor sărbători de iarnă.
Se apropie cea mai feerică sărbătoare care trezește armonii de basm în sufletele copiilor și al adulților, împărțind cu mărinimie – din desaga lui Moș Crăciun, oamenilor din întreaga lume, bucurii și bunăstare, voie bună și zâmbet, dar mai cu seamă speranța unui miracol.
Iar autor al acestui miracol poate deveni oricine nu ezită să întindă o mână de ajutor. Anume din această chemare a sufletului, voluntari, oameni mărinimoși din Germania și Moldova au oferit cu generozitate cadouri pentru copiii beneficiari ai Centrelor de plasament, de reabilitare „ Credo”, „Luminița”,” „Raza Soarelui”, creșelor-grădinițe „Ghiocelul” și „Floricica” din Sângerei și satul Vrănești, cât și celor din familii defavorizate. Drept răsplată pentru membrii Clubului „Round Table Brake” din Germania și „Rotary Club Centru Chișinău” a fost bucuria impresionantă din ochii sutelor de copii care au fost salutați de voluntari, încercând prin aceste cutii multicolore cu diferite cadouri a aduce zâmbete și fericire pe buzele și sufletele copiilor, feeria și magia sărbătorilor de iarnă din Europa. Ei sunt primii care aduc bucuria în sufletele copiilor, îi îndulcesc…

continuarea o puteți găsi în ziarul  nr. 46 din săptămâna trecută