Bucurii în locul tristeţii

Bucurii în locul tristeţii

78
SHARE
În poză: ei au creat bucurii copiilor

Primăria comunei Iezărenii Vechi a creat momente – surpriză, de neuitat pentru persoanele cu nevoi speciale. Ziua de luni, stabilită de audienţă a cetăţenilor, primăria a dedicat-o acestor persoane. Fiecare dintre persoanele vizate erau informate că primarul îi aşteaptă la audienţă, le va dedica timpul şi atenţia lor.

În spatele acestui mister pentru persoanele cu dizabilităţi a stat însăşi primarul Victor BUCEAŢCHI. Din partea primăriei el a pregătit cadouri pentru cele10 persoane cu nevoi speciale. În intenţiile sale nobile a avut şi complici. Consilierii locali au decis să susţină primarul.Generozitatea lor au manifestat-o prin faptul că au donat indemizaţiile de alesi locali (pentru o şedinţă) persoanelor vizate. Mai mult de 400 lei fiecăruia a constituit cadoul bănesc oferit din partea consilierilor.
Potrivit primarului prin această complicitate nobilă, „ne-am propus să nu lăsăm aceste persoane fără atenţie. Prin momentele organizate să simtă că suntem alături, că ne pasă de viaţa şi problema lor şi să-i bucurăm sincer şi din toată inima. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat. Un mulţumesc aparte exprim consilierilor Consiliului local, care din puţinul lor au împărţit celor care au mai puţin”.