Melancolia toamnei n-o lăsăm să ne deprime

Melancolia toamnei n-o lăsăm să ne deprime

11
SHARE

Afară-i posomorât, înnourat și nu ai chef de nimic? Dispoziția ta e ca și timpul de afară? Află cum îți poți readuce bucuria în suflet.
Probabil, vă întrebați, și nu o singură data, de ce vara suntem atât de voioși și plini de viață, dar cum vine toamna și se lasă frigul și în jur totul devine gri, parcă nu mai avem vlagă în noi. Nu mai ai chef să te joci cu copiii, tot timpul gândurile-ți sunt la somn sau la ciocolata din frigider.
De vină este lumina, care acum, toamna, nu mai este atât de puternică. Specialiștii susțin că mai bine de 20 la sută din oameni suferă de așa- zisa depresie a sezonului rece. Insuficiența luminii perturbează formarea hormonilor în organism și activitatea sistemului nervos. Restul sunt doar consecințele acestei „depresii”. Nu e vorba totuși despre o depresie clasică care poate fi tratată clinic, cu medicamente. Pentru că e o consecință a lipsei de lumină solară, efectele ei scad începând cu luna februarie, când ziua iși ia revanșa asupra nopții, iar soarele începe să lumineze mai puternic.
Ce poți face totuși pentru ca această stare să treacă în degete pe lângă tine și familia ta, și nici să nu o observați?
Lumină, cât mai multă lumină! Pentru că cel mai mult timp îl petrecem în încăpere, aveți grijă cum este iluminată casa. Puneți becuri mai puternice care imită lumina zilei, lăsați lumina să pătrundă în odaie. Poate e cazul să cumpărați o lampă în plus și s-o instalați în odaia de zi, sau în camera copiilor. Cu cât mai multă lumină veți avea în casă, cu atât mai ușor veți depăși norii de toamnă și iarnă.
Toată lumea afară! Dacă nu plouă ieșiți de urgență afară la plimbare sau la joacă. Chiar dacă e posomorât, afară oricum e mai bine decât în casă. Unde mai pui că în orice moment poate „ soarele de după nori să-și arate fața”. Toamna, dar și iarna, sunt și zile însorite, nu le pierdeți stând în casă. Statistica arată că cei care petrec mai mult timp la aer, depășesc mai ușor starea depresivă de toamnă-iarnă. Așa că nu pierde nici o zi fără plimbări la aer.
Cât mai multă mișcare! Dacă nu mergeți la o sală de sport, plimbați-vă cât mai mult timp pe afară, jucați-vă „de-a prinselea,” fotbal, zbenguiți-vă. În zilele de weekend puteți merge cu toții în parc să faceți alergări, sau mergeți la bazin, în pădure etc. Activitatea fizică vă întărește nu doar organismul, ci și sufletul.
Mâncați sănătos! Există o sumedenie de produse care ne fac fericiți în adevăratul sens al cuvântului deoarece contribuie la formarea hormonilor fericirii. E vorba de avocado, banana, varză,roșia, ardeiul iute, ardeiul dulce…

continuarea o puteți găsi în ziarul nr. 41-42 din această săptămână