SHARE
În poză: Gh. BRAȘOVSCHI, V. COJOCARU, V. MARANDIUC și moderatoarea A. RUSU

Vestitul interpret de muzică populară de la noi, laureatul nenumăratelor concursuri şi festivaluri-concurs naţionale şi internaţionale, Vasile COJOCARU, marcantul solist al Orchestrei de Muzică Populară „Busuioc Moldovenesc” a înscris pe valurile timpului 50 de ani de carieră artistică şi 70 ani de viaţă. Maestrul nu a putut să lase nemarcate aceste evenimente. Mult înainte a purtat în suflet dorinţa să organizeze cu acest prilej un spectacol de zile mari, să adune spectatorii lui dragi, inclusiv familia, rudele, colegii, prietenii cântecului său în Casa de Cultură şi să sărbătorească prin cântec şi aplauze evenimentele vieţii sale. Astfel, a reușit să mulţumească spectatorului său că i-a apreciat talentul şi valoarea sa de mare artist al neamului.

Spectacolul s-a desfăşurat în sala de festivități a Casei de Cultură „Nicolae Iorga” şi a avut drept laitmotiv„Anii cei mai dragi din viaţa mea”. Demult sala de concerte nu a cuprins atâta lume frumoasă şi bună, şi nu a fost arhiplină de spectatori şi buchete de flori, n-a răsunat în ropote fierbinţi de aplauze şi strigăte de „Bravo ţie, lăutare!” Administraţia raionului şi a primăriei oraşului, membrii orchestrei şi specialiştii Secţiei Cultură împreună cu Valeriu RUSU, toţi i-au fost alături şi l-au susţinut. Pur şi simplu cupluri frumoase din Sângerei ca: Andrei şi Valentina LUŢCAN, Mihai şi Zinaida UNGUREANU, Vasile şi Ana HADÎRCĂ, Iurie şi Raisa IVANCEA, Petru şi Valentina CECAN, Victor şi Veronica GUŢU, Vitalie şi Angela TABARCEA, Ion şi Lidia BÎRSANU și încă multe altele au fost prezente, demonstrându-i maestrului că pe tot acest parcurs de viaţă şi de carieră muzicală i-au purtat cântecul în suflet. Îl apreciază pe Vasile COJOCARU pentru vocea sa deosebit de puternică, al doilea SULAC al neamului. Nu întâmplător pentru acest spectacol jubiliar, lăutarul COJOCARU a purtat în inimă visul să interpreteze măcar 10 cântece de-ale regretatului rapsod, ca să fie împăcat că SULAC trăieşte prin cântecul său şi al celor care au puterea vocii şi a sufletului a le interpreta. Iar Vasile prin vocea sa şi prin cântec îi asigură în continuare etrernitatea.
În toată cariera sa, ca şi în timpul acestui spectacol, în spatele său a avut orchestra, cu o pleada de instrumentişti talentaţi – foc, unii dintre care se menţin în orchestră de la începuturi, asemeni vioristului Gheorghe MISTREANU, bun prieten al omagiatului. „O voce puternică, ca la nimeni altul, cum o posedă Vasile COJOCARU ar fi fost păcat să nu fie susţinută de o orchestră ca „Busuioc Moldovenesc”, a confirmat instrumentistul. De bună vreme, orchestra este dirijată de maestrul dirijor, artistul poporului Anatol VIŢU. Împreună cu Vasile COJOCARU au evoluat pe mari scene din România şi Rusia, Turcia şi Ucraina, Bulgaria şi Belarus şi au ridicat săli de spectatori în picioare…

continuarea o puteți găsi în ziarul nr. 41-42 din această săptămână