Viața cotidiană a încetat să mai prezinte interes

Viața cotidiană a încetat să mai prezinte interes

13
SHARE

Limba pe care o vorbesc tinerii în prezent nu seamănă deloc cu cea învățată la școală. O discuție între un grup de tineri din autobuz sau pe stradă te face să te întrebi dacă vorbesc româna sau un fel de „olivie lingvistic” din rusisme, englezisme și regionalisme.
Termenii de argou sau de jargon, pe care îi folosim cu toții de fapt, au pătruns din ce în ce mai mult în limba vorbită, făcând ca limbajul să devină inaccesibil celor mai mulți dintre noi. De regulă, limbajul primit la naștere din obișnuințele primilor ani de viață, modul în care părinții vorbesc cu copiii (tonul, dialectul), toate se preiau de către copii. În viziunea mea aceste deprinderi pot fi combătute cu timpul, la voința vorbitorului. Alta este când un început corect este influiențat de cercul de prieteni, de statutul social, și de cele mai multe ori de viața virtuală pe care ne-o oferă internetul.
Apariția internetului a înlesnit, de fapt, un nou mod de exprimare înțeles tinerilor. Foarte mulți termeni au fost împrumutați din engleză, astfel că s-a ajuns la situația de a strecura în aproape fiecare frază câte un cuvânt sau două din această limbă. Aceeași situație se observă și în cazul rusismelor care au rădăcini tot mai adânci în limba română. Datorită internetului au apărut și abrevierile, omiterea cratimei, semnele ce redau o anumită stare emoțională. Acest mod de gândire și exprimare sunt preluate și în cadrul discuțiilor libere. Nu trebuie să ne mire faptul că temele sunt la fel de scunde ca și vocabularul de cuvinte vorbit.
De cele mai multe ori ești dezamăgit că tinerii au un singur mijloc de abordare fie și a temelor care reprezintă pentru ei interes. Totul se limitează la TV, internet, muzică, alcool, droguri, relații amoroase și evident bani.
Temele discutate o dată nu mai reprezintă interes și deși sunt adeptul schimbărilor, trebuie să recunosc că nu-mi dau seama deocamdată care sunt interesele tinerilor de astăzi și de ce viața cotidiană a încetat să mai prezinte pentru marea majoritate interes.
Mihai UNGUREANU, poet, compozitor din orașul Sângerei

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 39 din această săptămână