SHARE
În poză: delegația oficială în momentul deschiderii festivalului

Duminică 14 octombrie, oraşul Sângerei a găzduit Festivalul raional „Toamna de Aur”, dedicat bogăţiilor toamnei, care o fac de aur, tradiţiilor vitivinicole şi celor culinare.
Bucuria pentru camara toamnei plină, printr-o muncă de producători şi buni gospodari a fost armonizată cu cântecul consacrat vinului, ca simbol al ospitalităţii neamului. Prin concursurile organizate pe parcursul activităţii, au fost selectaţi şi apreciaţi cu diplome de onoare şi cadouri băneşti producătorii de vinuri bune de casă, cei iscusiţi în arta culinară şi în cea a meşteşugului popular.

Tradiţionalele pavilioane cu toate bogăţiile toamnei, expoziţiile bucatelor naţionale, curtea bunicii, şura gospodarului moldovean, coşuri pentru cules sau păstrat strugurii, butoaie şi butoiaşe, expoziţiile meşterilor populari,cât şi ale producătorilor agricoli au cuprins întreaga suprafaţă a Pieţei Independenţei. În această atmosferă şi ambianţă de suflet plin, s-a trezit raionul şi oraşul în acea zi de slăvire a aurului toamnei. Toate au prins şi mai multă atractivitate prin feeria muzicii şi a alaiului delegaţiilor şi participanţilor, îmbrăcaţi în port popular, cu trăistuţe la şold, în mobilitatea opincilor strămoşeşti. Şaisprezece dintre administraţiile publice locale din raion au creat această atmosferă, însoţite de primarii lor, care în port popular,alţii la papion, dar toţi bine dispuşi, au venit la sărbătoare cu bucurie şi pregătire.
Momentul deschiderii solemne a festivităţii a fost promovat de Vasili MARANDIUC, preşedintele raionului. Printr-un cald mesaj de recunoştinţă şi de respect pentru oamenii care prin munca lor fac ca toamna să ne fie de aur şi să aibă camara plină, el a onorat participanţii şi publicul sărbătorii. Sentimente de mândrie pentru gospodarii locului care ştiu a produce,dar şi a respecta tradiţiile a exprimat în continuare gazda evenimentului, Gheorghe BRAŞOVSCHI, primar de Sângerei”.
Ovidiu POPESCU, reprezentantul delegaţiei din România, consilier al judeţului Gorj a dezvăluit: ,,Am descoperit în atmosfera acestei sărbători, ceva sufletesc: participare sinceră, neimpusă de nimeni, sinceritatea de a dărui din cele aduse, expuse spre admiraţie,consum şi promovare. În România din care vin aşa ceva nu mai găseşti,s-a pierdut demult acest aliaj sufletesc. Dvs aţi păstrat acest spirit. Prin aceasta sunteţi de aur, mai valoroşi. Păstraţi cât de mult puteţi aceste valori, ele vă definesc”…

continuarea o puteți citi în ziarul numărul 37 din această săptămână

În poză: cei mai iscusiți dogari