Satul Pepeni, la marginea drumului

Satul Pepeni, la marginea drumului

74
SHARE
În poză: un segment din drumul reparat

Asfaltarea drumului central din Pepeni s-a încheiat. Reparația străzii a avut loc în cadrul Proiectului național ,,Drumuri Bune pentru Moldova”, lansat de Guvern. Materialele difuzate pe rețelele de socializare despre calitatea lucrărilor de reparație a drumului din Pepeni au stârnit nemulțumiri din partea unor locuitori ai comunei respective.

De mai mulți ani locuitorii comunei Pepeni visau ca strada principală a satului să fie asfaltată, deoarece în ultima perioadă aceasta era practic distrusă și plină cu gropi, stratul vechi de asfalt fiind turnat încă în anii 80.
La sfârșitul săptămânii trecute s-au încheiat noile lucrări ale acesteia, segment cuprins între biserica și piața din localitate, valoarea totală a lucrărilor de reparație constituind 1,8 milioane lei. Conform caietului de sarcini, s-au executat lucrări de tipul 3, care includ frezare, plombare, egalizare și stratul de uzură cu grosimea de 4 cm. Drumul proaspăt reparat face parte din proiectul „Drumuri bune-2”, iar responsabili în activitatea dată sunt lucrătorii de la S.A. „Drumuri Bălți”.
Băștinașii se arată mulțumiți că drumul central este reparat, cu toate că asfaltarea a fost începută înainte de alegerile parlamentare: „Această porțiune de drum este foarte aglomerată, fiindcă pe aici circulă zilnic o mulțime de mașini și aproape toată populația din sat deoarece el duce spre școală, primărie, biserică, magazinele din sat.Trebuia demult reparat, fiindcă era foarte dificil de circulat. Bine că n-au uitat de noi, chiar și în ajun de alegeri, important e ca totul să se finalizeze cu bine și satul nostru să aibă un drum bun. Banii cheltuiți sunt ai oamenilor, ai tuturor celor care contribuie în bugetul statului, deaceea ne dorim un drum calitativ”, a spus băștinașa satului Ludmila JIGĂU…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 36 din această săptămână