SHARE
În poză: în imagine tinerii dăruiesc flori membrilor clubului

Cetăţenii din oraşul Sângerei, cu vârsta trecută de şaizeci au decis să formeze un club al vârstnicilor activi, care să se implice în lucruri frumoase pentru comunitate, în acţiuni de caritate pentru cei mai trişti şi singuratici, şi să-şi organizeze timpul liber într-un spaţiu predestinat practicării sportului.

Decizia de lansare a clubului a avut loc în mod festiv, în incinta primăriei, într-o atmosferă caldă, de recunoştinţă pentru iniţiativa demnă, asemeni vieţii şi carierei de muncă a fiecăruia dintre cei prezenţi la eveniment. Viceprimara Rodica COJOCARI a exprimat un mesaj de susţinere a iniţiativei de fondare a clubului. Membrii Consiliului Tinerilor din cadrul primăriei oraşului, au manifestat cald respect prin buchete de flori:pentru că le sunt modele, au preluat de la ei un oraş frumos şi prosper, o comunitate în care-i îndeamnă să se implice.
Primăria oraşului a susţinut inițiativa grupului de fondare a Clubului oamenilor de vârsta a III-a nu doar prin mesaje. Autoritatea publică a oferit o sală în clădirea primăriei, care va fi echipată cu utilaj sportiv pentru practicarea sportului şi oferirea condiţiilor vârstnicilor de a duce o viaţă activă, cu beneficii pentru sănătate.
Preşedinta Clubului a fost propusă Nadejda SNEJINSCHI. Datorită pregătirii sale, a înaltului profesionalism în susţinerea unui discurs, versată în probleme comunităţii, ea a reuşit să înainteze bine argumentată o cerere de finanţare către „Crucea Roşie”, pentru susţinerea vieţii active a vârstnicilor. Astfel preşedinta a câştigat finanţare pentru amenajarea unei minisăli de sport, conform solicitării făcute. Membrii grupului de inițiativă vor administra şi o pagină facebook, unde vor insera informaţii despre iniţiativele clubului, despre activităţi şi implicare a membrilor în viaţa activă a comunităţii. Să se ştie în tot spaţiul lumii că la Sângerei oamenii care au păşit pragul vârstei de aur sunt activi, implicaţi şi le pasă. Pe lângă alte lucruri pentru comunitate, preşedinta insistă în colaborare cu Crucea Roşie de a deschide o cantină ambulanţă pentru 30 de persoane.