SHARE
În poză: copiii de la tabăra „Prietenia”

Odată cu deschiderea sezonului estival, bucuria cea mai mare este a copiilor, deoarece, anume atunci începe vacanţa mare pe care majoritatea iubesc să o petreacă în taberele de odihnă. Astfel, pe data de 28 iunie, când a fost dat startul celui de-al III-lea tur de primire a copiilor în Tabăra privată „Prietenia” din satul Rădoaia, de foi de odihnă au beneficiat 62 de copii din raion.

Cu sclipiri în ochi şi voie bună, aceşti copii aşteptau cu nerăbdare să le fie oferit locul, unde zece zile vor fi stăpâni culegând prieteni noi, cunoştinţe noi şi odihnă bine meritată. Cu urări de bine pentru ei, au venit oaspeți de la Direcția Educație, șeful- adjunct Mihai CURCIUC și specialistul principal al Secției Tineret și Sport din raion Viorel ONCEANU, care au însoţit copiii până la destinaţie. Potrivit directoarei taberei Vera GÎNJU: „În aceast tur, s-au încadrat doar copii din instituțiile de învățâmânt din raionul nostru. Plus la aceasta avem copii care au petrecut deja 10 zile de vacanță în primul tur aici și au revenit din nou. Îi motivăm pe copii permanent cu ceva nou și interesant, inițiind un program divers de activități intelectuale, fizice, concursuri, plimbări. Acesta nu este ultimul tur din această vara, mai urmează unul, deaceea doritorii sunt așteptați cu drag.”
Vara anotimpul viselor și al amintirilor a dat frâu liber imaginației, copii organizând un spectacol al cântecului, dansului și poeziei. Elena JACOT din Pepeni a menționat: „Împreună cu prietena mea Adriana ne aflăm aici pentru a doua oară în această vară. Am preferat să revin în această grădină a copilăriei, fiind molipsită frumos de condițiile de aici, de amicii care i-am cunoscut precum și de educatorii care ne-au devenit prieteni. ”…

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 27 din această săptămână