Basarabia îl plânge

Basarabia îl plânge

33
SHARE

E o făclie ce va rămâne veșnic aprinsă în sufletele noastre. De cinci ani DUMITRU MATCOVSCHI e în ceruri. A plecat, intuiesc că ne-a părăsit cu mare durere în suflet, cu regret că nu a putut să distrugă acel colos negru care i-a umbrit viața întreagă.

Poetul a dat naștere unei ere a adevărului și dreptății. A cântat durerea pe note muzicale și a transmis-o oamenilor prin cuvinte simple dar profunde. A fost mereu la ora potrivită și la locul potrivit, și-a expus cu onoare demnitatea și opinia. Curajul său a uimit o țară întreagă. Și-a asumat soarta Basarabiei, a identificat-o cu cultura și istoria ei, a pășit cu pași mari pentru a crea o lume mai bună în care libertatea națională să triumfe. A scris poezii bătăioase, care loveau, dar nu distrugeau aceea ce-și dorea poetul. Unii luptă cu arma, cu pumnii, el avea ca armă cuvântul,versul. Ele chemau, avertizau, criticau,mobilizau, plângeau…Uneori era auzit, de multe ori nu, striga în pustiu. Aceasta îl durea grozav. Nu era iubit și acceptat de toți. Era un pericol pentru nomenculatura de atunci, căci era un om cu fermitate, verticalitate, dârzenie, adevărat scriitor al neamului cu o poziție civică extraordinară. Cât de dur și adevărat a scris poetul poezia „Vremea rușinii:”
Vremea rușinii, vremea nerușinii, /Vremea brașoavelor, palavrelor,/ Vremea cruzimii, a sălbătăcimii,/ A hoților, despoților, a javrelor,/Vremea rușinii, sângeroasă dramă,/Cumplit blestemul, nemilos – gegoc,/Zidită-n piatră Basarabia, ca Ana/Bătut în cuie moldoveanul ca Hristos.”
Sau în poezia „Jalnici”: Ce poate fi mai jalnic?Asta-i țară?/De am mai murit și înviat?/Pentru un os și un pahar de apă chioară?/Pentru o sărmană margine de țară/Scoasă de Cain și Iuda la mesat?”. Și mai spunea regretatul poet cu durere în suflet; „Mă uit la mine, amărât mă uit la el./Groaza mă prinde. Tot se vinde. Mi-e rușine,/Ca lutul grași unul cu unul, cei mai cei,/Te bați, te zbați, cazi, iarăși cazi, dar pentru cine?/Pământul nu mai știu cât ne mai ține.” E dureros, amar, dar adevărat. Se duc poeții, se duc… E un paradox în viața aceasta. Cât activezi, lupți, creezi, te zbați, realizezi ceva bun nu ești observat, apreciat…Ai urcat în ceruri își amintesc de tine și îți cântă osanale.”
Poetul a lăsat cu gură de moarte o dorință: să fie înmormântat în satul natal Vadul lui Rașcov, de unde a pornit în viață. Nu a vrut să se odihnească în cel mai prestigios cimitir din capitală, la un loc cât mai văzut, dar acolo la baștină,de unde i se trag rădăcinile, lângă cei care i-au dat viață. Am pierdut un model demn de urmat, un simbol național. DUMITRU MATCOVSCHI a avut un singur crez pentru care a luptat, a plâns și a scris Basarabia.