Au fost afișate rezultatele la Bac

Au fost afișate rezultatele la Bac

73
SHARE
Poză-simbol

În toate instituțiile de învățământ liceal au fost anunțate recent rezultatele preliminare ale examenului de Bacalaureat. Potrivit lui Mihai CURCIUC, șeful – adjunct al Direcției Educație Sângerei la sesiunea din acest an au fost admiși 291 de candidați: „Examenul de absolvire a liceului în raionul nostru s-a desfășurat la două centre: L.T. „Olimp” și L.T. „D. Cantemir”. Pe parcursul desfășurării examenelor, nu au fost depistate nereguli, fraudări sau eliminări.
În liceele din raion, mai mult de jumătate dintre candidați au promovat examenul. Astfel, dintre cele 1084 de lucrări scrise, 998 au fost apreciate cu note pozitive, rata de promovare fiind de 77,31%. Din numărul total de candidați înscriși au promovat examenele la toate disciplinile 225 dintre ei, fiind respinși 66 de elevi.”
Este de remarcat că la Centrul de evaluare „Olimp” au fost apreciate cu nota 10, 4 lucrări, iar la Centrul „D.Cantemir”- 6 lucrări, promovabilitatea lucrărilor fiind de 92%, cifră în creștere față sesiunile din anii trecuți. În topul celor mai bune rezultate obținute în acest an la examenele de Bac, figurează liceele: „Olimp”, „M. Eminescu„ și „D.Cantemir” din orașul Sângerei și L.T. „A. Agapie” din com. Pepeni.
Cei care nu sunt de acord cu notele obținute sau au obținut note negative în cadrul examenuluui de Bacalaurea au depus o contestație la Centrele de Bacalaureat la sfârșitul lunii iunie. Rezultatele finale ale sesiunii de bază vor fi anunțate pe data de 6 iulie, după ce vor fi examinate toate contestațiile. Elevii cu note negative au posibilitatea de a susține repetat testul la sesiunea suplimentară care va avea loc în orașul Bălți.