SHARE

După anularea definitivă a alegerilor pentru primăria capitalei, Republica Moldova şi toată societatea se află într-o altă realitate. Oamenii simt cum sub ochii lor se instalează dictatură de tip mafiot. Părerea lor este că acest tip de dictatură ar fi orientat în continuare spre jefuirea şi sărăcirea populaţiei, alungarea cetăţenilor din ţară, distrugerea economiei. Această abordare este calificată de populaţie drept o sfidare cinică, brutală a libertăţilor fundamentale a reperelor democraţiei, mai întâi de toate a votului cetăţeanului. Acest fapt i-a determinat să iasă în stradă, să participe la protestele organizate în Chişinău. Mai recent, să ia parte la lansarea Mişcării de Rezistenţă Naţională, eveniment ce s-a produs duminică,1 iulie în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
Concluziile celor cu care am discutat reies din situaţii reale, din deciziile celor trei curţi de anulare a scrutinului din Chişinău. Dezamăgiţi, cetăţenii spun că „a fost comisă cea mai gravă crimă împotriva poporului, calificată drept uzurpare a puterii de stat şi anularea voinţei cetăţenilor.”
Eugeniu DERENIOV, comuna Alexăndreni , istoric de profesie, reprezentantul grupului de cetăţeni, care a mers la proteste crede că: „Cele trei instanţe, inclusiv Curtea Supremă de Justiţie au pus cruce pe validarea alegerilor locale, desfăşurate la Chişinău, în 3 iunie. Republica Moldova se transformă într-o dictatură. Acesta este motivul lansării Mişcării de Rezistenţă Naţională şi planificarea protestelor ample şi continue. Faptul respectiv m-a determinat să fiu duminică,1 iulie în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, să fiu parte la mişcare. Doar nu poţi altfel.Te frige inima pentru soarta oamenilor de aici, față de acest popor umilit prin sărăcie. Regret manipularea unei bune părţi a cetăţenilor, dodonişti, a căror încredere a fost câştigată prin pomene electorale şi concerte fastuoase organizate de preşedintele lor, DODON. Manipulată este altă parte a populaţiei, de actuala guvernare prin porţiuni selective de drumuri construite acum, de ochii lumii, înainte de scrutinul electoral. Oligarhii şi cei care s-au vândut se mai vreau în fotolii unde sunt stăpâni pe actul decizional. Cum vor aşa decid, după scheme ascunse, nu după voinţa şi aşteptarea cetăţenilor. Sfidarea manifestată reiese din poziţia lor: în galoşi v-aţi născut, în galoşi vă este sortit să fiţi. Aceasta-i atitudinea oligarhilor. Cu părere de rău, cetăţenii care votează şi susţine actuala conducere, nu percep sfidarea: Noi de votul vostru avem nevoie, nu de cetăţeni suverani…”
Ion BUTUCEL; 63 ani, producător agricol: „Îmi pare rău de viaţa bunicilor pensionari, a profesorilor, a agricultorilor care se zbat ca peştele pe uscat, neavând unde realiza productia de fructe. Regret viaţa noastră, a mea proprie, a celor care nu am plecat încă. Cred, mai putem opta pentru salvarea ţării. Cu ce suntem noi mai răi, cu ce ţara noastră e mai puţin frumoasă, demnă de o viaţă mai bună, ca să fie atât de umilită şi furată de nişte clici mafiote? Cu ce suntem mai nepricepuţi decât alte popoare, naţiuni, plaiuri? Aceste gânduri, nedreptăţi mă sufocă şi strig în gura mare la proteste: Moldova e de iubit, nu de furat şi umilit!”
Sunt îngrijoraţi de situaţia politică creată în ţară şi de viitorul copiilor şi nepoţilor, cetăţenii care s-au trezit , cum ne-au spus, „ din somn de moarte.”
Galina BOSTAN, 52 ani, comuna Sângereii Noi: „Eu am bănuit că ne pot pune piedici să ne deplasăm la protest, la constituirea Mişcării de Rezistenţă Naţională….

Mai departe puteți citi în ziarul numărul 27 din săptămâna aceasta