SHARE
În poză: imagine de la locul accidentului

Tragicul accident a avut loc în seara zilei de 22 iunie, în jurul orei 18:00, în satul Rădoaia. Doi copii minori: o fetiță și un băiețel de 4 și respectiv 8 anișori se aflau în vizită la bunici.
Potrivit Liliei HAREA, Ofițer de Presă a IPS, în jurul orei 17:00, tatăl a venit să-și ia copiii acasă, a parcat automobilul de model Suzuki Vitara în curtea casei și a intrat împreună cu fiica în locuința părinților. După ceva timp au auzit cum baiatul , care era afară, a strigat că automobilul se deplasează la vale. Nenorocirea însă nu a putut fi evitată, tatăl nu a putut să-și salveze copilul, fiindcă acesta a fost strivit între mașină și un copac din ogradă. Sperând că îl poate salva, părintele a apelat la Serviciul 112, dar din lipsa de timp nu a așteptat ambulanța ci a urcat băiatul în alt automobil și l-a transportat la Spitalul raional Sângerei. Copilul a decedat după puțin timp ce a fost internat în spital din cauza multiplelor traumatisme. Poliția stabilește circumstanțele producerii tragediei.