Alcoolul și efectele negative

Alcoolul și efectele negative

40
SHARE
Poză-simbol

La nivel global alcoolul este al treilea din cei mai semnificativi factori de risc, ce afectează sănătatea și duce la moarte prematură. Cirozele, cancerul ficatului și pancreatitele acute constituie cauzele principale ale deceselor asociate consumului de alcool.
Consumul frecvent al băuturilor spirtoase se transformă, după cum se știe, în deprindere, urmată de alcoolismul cronic. Alcoolul este o otravă puternică, cu care organismul se obișnuiește foarte ușor, nu în zadar în popor se spune, că primul pahar îl bei tu singur, iar al doilea te bea pe tine. E greu să ne imaginăm tot răul pe care îl aduce alcoolul. Majoritatea bolilor grave sunt provocate de alcool, iar fiecare a treia moarte este legată de consumarea lui în exces.
Medicii au stabilit, că printre cauzele morții bolnavilor de alcoolism primul loc îl ocupă traumele și intoxicațiile, apoi bolile de inimă și a vaselor sangvine, cancerul, sinuciderile, ciroza ficatului, bolile organelor respiratorii, tuberculoza pulmonară. În grupul de vârstă de 20 -39 de ani, aproximativ 25% din numărul total de decese sunt atribuțiile consumului de alcool. În teritoriul raionului se atestă o creștere a numărului de cazuri de intoxicații cu băuturi spirtoase. În anii trecuți, cu părere de rău, am atestat cazuri și printre minori și adolescenți.
De remarcat faptul, că cu cât vârsta de inițiere a consumului de alcool este mai timpurie, cu atât devin mai devastatoare consecințele viciului, fiind cu mult mai grave decât la persoanele mature. Specialiștii au constatat, că vârsta medie a inițierii consumului de băuturi spirtoase este în micșorare continuă și constituie la moment 13-14 ani. Aceste momente sunt condiționate, în mare măsură, de publicitatea mai ales a berii, ce creează o impresie falsă, că aceasta este o normă zilnică a vieții.
Alcoolul influiențează toxic toate organele și țesuturile. Sub acțiunea lui se schimbă activitatea creierului, inimii, vaselor sangvine, plămânilor, rinichilor, aparatului digestiv, mușchilor, se schimbă frecvența pulsului repirației, influiențează cel mai mult asupra sistemului nervos central.
Mai mult de o treime din accidentele rutiere se produc în stare de ebrietate la volan. Abuzul alcoolului este cauza destrămării familiilor, agresivității și criminalității.
Un rol important în stăvilirea acestui flagel îi revine profilaxiei primare a persoanelor, care îl consumă respectării modului sănătos de viață, excluderii consumului, abandonării fumatului, alimentației sănătoase, exercițiilor fizice.
Larisa ȚURCANU, medic narcolog, Sângerei