Ultimul sunet de clopoţel de peste ani

Ultimul sunet de clopoţel de peste ani

14
SHARE

După 50 de ani de la ultimul sunet de clopoţel la şcoala nr.2 din oraşul Sângerei, (astăzi Gimnaziul „Anton Crihan”) noi, absolvenţii promoţiei anului 1968, ne-am întâlnit, informându-ne unii pe alţii: la ora trei, la poarta şcolii.
Şcoala unde am auzit ultimul sunet de clopoţel acum, cincizeci de ani, ne-a întâmpinat cu drag, dar şi cu temere: ea să nu ne cunoască, noi să nu o recunoaştem. Ceea ce nu era pe vremea noastră şi ne-a bucurat este Bustul personalităţii marcante, Grigore DUCA, profesorul nostru. Am depus florile recunoştinţei şi ne-au revăşit amintirile, scăldându-le în lumina Panoului fotogarafic din incinta şcolii, cu chipul profesorilor şi învăţătorilor dragi. Petru GHERMAN, directorul adjunct al gimnaziului ne-a făcut o excursie prin şcoală, un popas în muzeul ei. Ne-a condus până la clasa unde am învăţat şi de unde ne-am luat zborul, toţi 21 de absolvenţi, dintre care trei medaliaţi. Optsprezece dintre noi, ne-am înscris, fiind admişi la universităţi, instituţii de învăţământ superior, cât şi mediu de specialitate. În al doilea an au reuşit şi ceilalţi trei colegi de-ai noştri. Am fost o clasă de elevi puternic pregătiţi, pentru că am avut parte de profesori de clasă în pregătirea lor profesională. Unul dintre ei, Boris LAVRIC, profesor de matematică, diriginta noastră Grunea Peru, profesoară – de limba română, Tamara COHANIUC, Margareta ANDRIUŢĂ, Grigore DUCA, Miron CROCIAC, Antonina CRIGAN, Petru MACOVEI, Elena POPESCU. Primii noştri dascăli au fost de excepţie şi ne-am amintit cu drag de ei: Nina MOLDOVANU; Domnica CEBOTARU, Claudia BRAŞOVSCHI, învăţătoarele care ne-au pus bazele în primii ani de şcoală. De la ele au pornit urcuşurile noastre în viaţă şi în profesie. Le-am vizitat pe cele în viaţa, ca să le luăm cu noi la întâlnirea de peste ani. Le-am bucurat vizitându-le la domiciliu cu surprize şi cu neuitarea noastră pe parcursul anilor de când ne-am despărţit prin ultimul sunet de clopoţel. Pe cei plecaţi în lumea celor drepţi i-am vizitat la morminte cu flori de recunoştinţă. Profesorii noştri au fost atât de buni, inteligenţi, înţelepţi şi atât de mult s-au dăruit educaţiei noastre, a discipolilor lor şi profesiei de pedagog.
Doar cu ei alături, cu povaţa lor anii de şcoală au fost atât de frumoşi şi noi, colegii, am fost uniţi prin dragoste de carte şi o bună educaţie de care am avut parte.
La masa amintirilor am depănat firele de aur ale vieţii frumoase şi tumultuoase. TVC-ul consacrat Zilei cosmonauticii, ne-a marcat pe toţi, şi ne-a dat încrederea că noi suntem cei buni, că vom reuşi. Ne-am duielat cu echipa şcolii nr.1 şi am câştigat. Decisivă a fost lupta dintre căpitani. Al nostru, Anatolie ONCEANU ne-a salvat, a fost cel mai ingenios. Aşa este şi în viaţa. La masa amintirilor am plutit pe valulul melodiei „Anii de şcoală frumoşi mai sunt”… Cu acest cântec cinci decenii în urmă ne-am despărţit de școală şi de adolescenţa noastră ştrengară.
Absolvenţii anului 1968, clasa X-a A