SHARE
În poză: inaugurarea numelui

Duminică, 3 iunie, satul Pepeni a devenit capitală culturală timp de o zi. Casa de Cultură a satului și-a deschis larg ușile pentru cea de-a treia ediție a Festivalului Național de Folclor „Nicolae Glib”, consacrată cunoscutului interpret de muzică populară, artist al poporului din Republica Moldova, Cavaler de Onoare, Cetățean de Onoare al raionului și al localității, nașul mare de Ungheni – Nicolae GLIB. Sărbătoarea a fost organizată de către Consiliul raional Sângerei, Primăria comunei Pepeni, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Institutul Cultural Român „MIHAI EMINESCU”și Fundația „Nicolae Glib”. În cadrul sărbătorii au participat formații folclorice, ansambluri de dans popular, interpreți vocaliști și instrumentiști care promovează folclorul muzical, stilul și maniera tradițională. Oaspeți de seamă la marele eveniment cultural au fost Mihail BÎRSAN, vicepreședintele raionului, Valeriu RUSU, șeful Secției Cultură, Valeriu MATEI, directorul Institutului Cultural Român „M.Eminescu”, rectorul Universității Populare „Iosif Naniescu”, Dumitru SFÎRLEA, primarul comunei Gilău, România.

Maestrul Nicolae GLIB, este arstistul cunoscut și îndrăgit de toți cei care au o dragoste aparte față de bogățiile spirituale ale neamului, în special de cântecul și dansul popular, de tradițiile care ne sunt zestrea cea mai de preț, de valori specifice moldovenilor precum portul popular, meșteșugăritul, calități caracteristice neamului asemenea veseliei și ospitalității. Gospodarul din Pepeni și-a adunat pentru a treia oară prietenii, colegii, admiratorii cântecelor sale, în satul natal pentru ai primi cum se cuvine, așa ca la moldoveni cu bucate tradiționale, cântece, dans și voie bună. Casa de Cultură din localitate i-a servit drept „casa cea mare”, fiind amenajată cu prosoape brodate și confecționate din stofă de casă, covoare țesute de gospodinele din sat. Și cum Moldova se mândrește cu o bogată și variată tradiție în arta populară, alți meșteri populari veniți din toate colțurile țării și-au expus lucrările, confecțiile originale și colorate, produsele de olărit, tâmplărit și culinărit în cadrul unui expo-târg.
Sărbătoarea a început cu o surpriză neașteptată pentru Nicolae GLIB, organizată de către primarul comunei și consilierii locali, care au decis ca locașul cultural al comunei să poarte numele marelui artist al neamului. „Nu orice localitate are noroc să aibă ca băștinaș un artist de valoare. Locuitorii comunei noastre sunt recunoscători băștinașului nostru Nicolae GLIB pentru că datorită valorii numelui care-l poartă ne este cunoscută localitatea aici în țară, dar și peste hotarele ei, pentru faptul că ne dă posibilitatea an de an să savurăm din momentele unice ale acestui festival rural, pentru că prin melodiiile sale ajunge la sufletul oricărei generații, deoarece ele ne caracterizează. Așa cum Nicolae GLIB este inima culturii la noi în Pepeni, s-a decis Casa de Cultură care se află tot în inima satului, să poarte de azi înainte numele marelui artist. ” a spus Oleg ROTARU, primarul comunei Pepeni.
Nicolae GLIB a potolit setea de cântec mereu, melodiile sale înaripând, tratând și înduioșind pe oricare. Drept semn de mulțumire, elevii L.T. „A. Agapie” din localitate i-au scris o Scrisoare în care se menționa că marele rapsod al neamului „ s-a născut în zodia muzicii populare, a purtat scutec confecționat din note muzicale, s-a alimentat cu roua cântecului matern, deaceea a crescut un frumos fecior al neamului, asemenea unui stejar rotat, spunând lumii întregi că „Moldovean ca mine nu-i”. A demonstrat nu o dată că este un dar trimis de la Dumezeu, dar și un patriot de excepție, băștinaș care își iubește satul: „La Pepeni mi-e inima/ La Pepeni mi-e viața mea.”
Mihail BÎRSAN i-a înmânat lui Nicolae GLIB, Diploma de Excelență din partea Consiliului raional menționând: „Această sărbătoare de amploare este o mândrie pentru raionul nostru, precum este însuși artistul Nicolae GLIB. Izvorul de cântece pe care maestrul le-a adus totdeauna pe scene ramân nemuritoare , deoarece cu ele am crescut cu toții. La frumoasa vârstă care o are, Nicolae GLIB, este astăzi mai tânar ca oricând.” …

continuarea o puteți găsi în ziarul numărul 23 din această săptămână

În poză: Dinastia GLIB
În poză: momentul festiv al deschiderii festivalului
În poză: imagine de la expo-târgul organizat