SHARE
În poză: Arhimandritul Pahomie alături de enoriași

Pentru a opta oară Mănăstirea Bocancea a găzduit Festivalul cântecului pascal cu genericul „Pentru Tine, Doamne!”. Din momentul organizării sale, festivalul ca activitate de suflet şi de spirit creştinesc, a prins amploare republicană. Şi de data aceasta alături de colectivele caselor de cultură din raion şi a le lăcaşelor sfinte, au fost prezente formaţii şi interpreţi din raioanele Drochia, Teleneşti şi oraşul Chişinău. Arhimadritul Pahomie, păstorul Mănăstrii a binecuvântat printr-un discurs cald desfăşurarea festivalului, iar organizatorii Secţia de Cultură şi Consiliul raional au răsplătit participanţii cu premii băneşti şi diplome de onoare.

Odată cu binecuvântarea festivalului de către părintele Pahomie şi prima dedicaţie creştinească pentru Tine Doamne, prezentată de colectivul condus de Lidia ANDRIŢCHI de la biserica din comuna Sângereii Noi, pe orizontul ceresc al Mănăstirii a apărut o cruce, pe orizontala boltei. Părintele Pahomie nu s-a lăsat surprins de semnul- minune. Sfinţia sa a explicat curioşilor prezenţi că deseori se întâmplă minuni în acest loc şi rai al creştinilor care este Mănăstirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel” din Bocancea. Este semnul Tatălui Ceresc ca mulţumire pentru evenimentul de suflet care are loc în locaşul sfânt şi pentru cântecele pascale dedicate Domnului, drept binecuvântare a străduinţelor participanţilor de a aduce în scenă cântări pascale şi a-i manifesta dragoste. În atmosfera acestei minuni a decurs festivalul şi au evoluat în scenă frumoasele colective, cu drag de Dumnezeu şi de portul popular. Dumnezeieşte au continuat să lărgească spiritul creştinesc al festivalului formaţiile folclorice: „Datina, (Coşcodeni),” „Moştenitorii (Pepeni)”, „Chişcăreanca, (Prepeliţa)”, cele de la Casele de Cultură Bilicenii Vechi, Rădoaia, Bălăşeşti şi Sloveanca, Dumbrăviţa şi Drăgăneşti, Heciul Vechi şi Heciul Nou, Bocancea şi Bobletici, Ciuciueni, Trifăneşti, Alexăndreni. Potrivit Valentinei DÎNGA, conducătoarea colectivului folcloric „Datina”de la Casa de Cultură Coşcodeni: „Special pentru concurs ne-am pricopsit cu catrinţe noi, pentru tot colectivul. Sperăm în curând să avem şi opinci, ca să ne prezentăm la asemenea festivităţi sfinte în deplin costum naţional.”
Costumaţia, imagiunea şi ţinuta scenică a colectivelor din scena evenimentului cultural- spiritual, mesajul cântecelor pascale cu care au evoluat, acestea au înnobilat înzecit spiritul şi atmosfera festivalului şi fiecare mesaj expus de admiratori…

Continuarea o puteți găsi în ziarul în ziarul numărul 18 din această săptămână