S-a stins din viață fostul gospodar al raionului Sângerei – ALEXANDRU JDANOV

S-a stins din viață fostul gospodar al raionului Sângerei – ALEXANDRU JDANOV

159
DISTRIBUIȚI

Zilele trecute la vârsta de 85 ani ne-a părăsit ALEXANDRU JDANOV – personalitate marcantă pentru raionul nostru. Cu durere în suflet am aflat această veste, deoarece ALEXANDRU JDANOV a condus raionul mai mult de un deceniu.
În perioada când ALEXANDRU JDANOV s-a aflat la conducerea raionului, unitatea administrativ teritorială Sângerei a înregistrat realizări frumoase în toate domeniile vieții socio-economice și culturale. A crescut volumul producției industriale și agroalimentare, producția mărfurilor de larg consum a sporit de două ori, producția agricolă de 1,3 ori. Transformări radicale au survenit în infrastructura raionului, fiind construite multe obiecte ale ocrotirii sănătății, culturii, învățământului, comerțului, deservirii sociale ș.a.
O prioritate în activitatea lui ALEXANDRU JDANOV a fost asigurarea cetățenilor cu apartamente comunale, acest indice fiind unul din cele mai mari în republică.
ALEXANDRU JDANOV a participat activ în viața publică a raionului nostru și a republicii. A fost consilier în Consiliul Raional, deputat în mai multe legislaturi ale Parlamentului Republicii Moldova, iar în martie 1989 a fost ales Deputat al Poporului din URSS.
Pentru munca glorioasă, plină de abnegație depusă în funcțiile ce le-a ocupat, ALEXANDRU JDANOV a fost distins cu ordinile Lenin, Revoluția din Octombrie, Drapelul Roșu de Muncă, Pritenia Popoarelor, zece medalii, ultima distincție fiind Ordinul Republicii. Iar pentru contribuția substanțială la dezvoltarea social – economică și culturală a raionului și orașului Sângerei, i-a fost conferit titlul onorific „Cetățean de Onoare” al raionului și orașului de reședință – Sângerei.
ALEXANDRU JDANOV a fost un om bun la suflet, principial, cu responsabilitate își onora obligațiunile de serviciu, demonstrând competență și spirit de inițiativă. A educat o întreagă pleiadă de conducători de unități economice, servind pentru ei un exemplu demn de urmat. Toată viața a muncit în mod onest pentru binele omului, pentru propășirea Patriei și a fost mândru de faptul că și-a adus prinosul la dezvoltarea plaiului natal.
Regretăm mult trecerea în neființă a lui ALEXANDRU JDANOV și exprimăm profunde compasiuni familiei îndoliate, rudelor și apropiaților. Chipul și faptele lui mărețe vor rămâne pentru totdeauna în memoria noastră. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Consiliul raional Sângerei, Conducători de unități economice, cetățenii raionului