SHARE
În poză: echipa de, educatori și managera instituției

Creşa – grădiniţă nr. 6 „Mărţişor” din oraşul Sângerei a ajuns la hotarul celor 35 de ani de la fondare. Cu această ocazie a fost organizat un spectacol muzical cu participarea grupelor de copii, mărţişoarele şi ghioceii instituţiei. Spectacolul a fost intercalat cu surprize neobişnuite organizate şi prezentate de foştii absolvenţi ai grădiniţei.
La invitaţia directoarei Elena PATRAŞ, la festivitate au fost prezenţi oaspeţi de onoare, reprezentanţii primăriei oraşului şi ai Direcţiei Educaţie, ai Consiliului Sindicatului Educaţiei şi Ştiinţei, ai instituţiilor partenere, părinţi, foşti absolvenţi ai grădiniţei, cei care actualmente sunt elevi, liceeni, studenţi şi sportivi de performanţă. Fiecare dintre ei au venit către aşteptările educatoarelor cu variate surprize ingenios prezentate şi cu multă recunoştinţă pentru educaţia timpurie de calitate primită.
Gheorghe BRAŞOVSCHI, primarul de Sângerei a felicitat educatorii şi copiii, părinţii. Ştia de după culisele instituţiei că aceasta are nevoie de o maşină pentru uscat haine.
Cu un mesaj cald de felicitare, cu flori de orhideie, împreună cu viceprimara Maria CONDORACHI au făcut acest gest aplaudat cu recunoştinţă de viitorii beneficiari: „Dispunem de condiţii bune în grădiniţa nr.6, ca şi în celelalte din oraş. Nu- mi este jenă să privesc în ochii părinţilor sau a cadrelor didactice, a copiilor şi a personalului auxiliar. De fiecare sector sunt îngrijorat şi preocupat ca să fie totul bine. Condiţiile vor mai fi modernizate. Este prioritatea numărul unu a primăriei să creem cele mai performante condiţii pentru copii şi pentru tot procesul ce presupune educaţia timpurie.”
Mariana CALIN, şefa Direcţiei Educaţie, împreună cu Larisa NICOV, specialistă principală pentru educaţia timpurie au alăturat caldului mesaj de felicitare diplome de excelenţă şi flori. Au apreciat şefa grădiniţei, pentru un management eficient; cât și educatorii care activează aici de la începuturile fondării şi împreună cu generaţii de copii, scriu istoria acestul paradis al copilăriei: Sofia MATVEEV, Elena DONEA,Tamara SINCOVSCHI, Veronica ŞEREMET, Elizaveta BÎRSAN, Mihai UNGUREANU, Alexandru MATVEEV, Tamara DASCALCIUC, Maria ZNAGOVAN, Nina ONCEANU, Victoria JARDAN, etc. Această generaţie de educatori este completată şi urmată de educatoarele: Aliona TABARCEA, Natalia MISAC, colege din oaza altei generaţii, care la fel au semnat cu sufletul de educatoare, contract de fidelitate grădiniţei şi dragostei faţă de copii…

Mai departe puteți găsi în ziarul numărul 11 din această săptămână

În poză: mărțișoarele grădiniței în timpul spectacolului