SHARE
În poză: Larisa ȚURCANU în discuție cu tinerii

Consiliul Tinerilor din cadrul primăriei oraşului Sângerei a organizat recent o activitate de prevenire a traficului de fiinţe umane. La activitate au fost invitaţi şi au participat tinerii studioşi, gimnazişti şi liceeni, din instituţiile de învăţământ din oraş, însoţiţi de diriginţii lor, cât şi membrii Consiliului.

Ana BUCUR; specialist principal pentru problemele tineretului, ne-a informat că activitatea a fost organizată în parteneriat cu Poliţia municipală, ofiţeri specializaţi în investigaţii în diferite forme de trafic, cât şi medici specialişti pentru problemele narcomaniei.
Întâlnirea a avut loc în incinta primăriei, sala de şedinţe. Interesul tinerilor pentru participare la abordarea subiectului propus a fost uimitor. Sala de conferinţe a fost neîncăpătoare pentru cei interesaţi. Dialogul dintre tineri şi specialiştii contra trafic de fiinţe umane a fost construit pe o informare şi schimb de opinii sincer şi deschis privind prevenirea pericolului traficului de fiinţe umane, migraţiei, consumului de substanţe toxice, nocive sănătăţii.
În promovarea subiectului pus în discuţie membrele Consiliului Tinerilor Marcela CRICIMAN şi Tatiana CRIMINSCHI – s-au axat pe informarea tinerilor despre riscurile legate de acest fenomen, şi numărul în creştere al tinerilor atraşi în reţeaua traficului de persoane, consumului de droguri.
Şeful poliţiei municipale Nicolae FRECĂUŢANU a interacţionat cu tinerii din perspectiva rolului poliţiei în contracararea fenomenului. Ca ofiţer specializat în investigarea privind diferite forme de trafic, el s-a referit inclusiv la prevenirea traficului din perspectiva recrutării prin intermediul tehnologiilor informaţionale…

Mai departe puteți găsi în ziarul numărul 9 din săptămâna aceasta

În poză: în momentul prezentării proiectului