SHARE
În poză: Experții și participanții la cursul de instruire

La începutul săptămânii curente în orașul Sângerei s-a desfășurat o nouă sesiune de instruire din cadrul Programului „Validarea ideei de afacere prin modelul Lean Startup,” finanțat de „People in Need” din Republica Cehă. Programul își propune trei etape de susținere pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (IMM).
Incubatorul de Afaceri din Sângerei a găzduit un nou modul din cadrul Programului de instruire a antreprenorilor începători. Potrivit directoarei instituției Ludmila PROCIUC, „de oportunitățile programului, beneficiază persoanele din zona de Nord a țării, care demonstrează că sunt creative, fac lucruri noi în comunitatea lor, ceea ce alții n-au îndrăznit să facă până la ei. Reprezentanții ÎMM fiind la început de cale sunt ghidați cum să aplice schema „Lean Startup” pentru a evolua potențialul afacerii lor. Cu ajutorul acestei scheme, antreprenorul poate stabili mai ușor care este propunerea de valoare unică pe care o oferă consumatorilor, care este segmentul de piață și care sunt sursele de venit.”
Experții Matheu RUTTER și Ana CIOLAN au accentuat că cursul de instruire „Validarea ideei de afacere prin modelul Lean Startup”, finanțat de „People in Need” din Republica Cehă are drept scop diversificarea și eficientizarea instrumentelor de suport al sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Atelierul a găzdiut discuții despre felul cum să-ți testezi soluțiile, revoluționând și progresând afacerile. Diversitatea atelierelor le va permite celor înscriși și cointeresați să se concentreze pe un set de competențe necesare, ca într-un sfârșit să aibă șansa de a le testa la diferite competiții.
Reprezentanța Cehă a Organizației non-guvernamentale „People in Need” are o misiune foarte importantă deoarece prin proiectele gestionate contribuie la creșterea performanței și nivelului de competivitate a sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, contribuind la dezvoltarea economică și durabilă a țării și la crearea de noi locuri de muncă.