SHARE

Secţia Situaţii Excepţionale Sângerei informează că de la începutul anului şi până în prezent pe teritoriul raionului au fost înregistrate 42 incendii în urma cărora a decedat o persoană, două au primit traume şi trei persoane au fost salvate. Au fost înregistrate trei cazuri de înec şi s-au produs şase situaţii excepţionale cu caracter natural.
Neglijenţa face noi victime şi anume utilizarea inadecvată şi incorectă a sobelor pe combustibil solid deseori duc la cazuri de intoxicare cu monoxid de carbon uneori soldate chiar cu decesul persoanelor. Tot acestea reprezintă şi principala sursă de producere a incendiilor în sezonul de iarnă care la fel pot duce la cazuri tragice de deces. În raionul Sângerei doar pe parcursul lunilor octombrie-noiembrie curent au fost înregistrate 4 cazuri de intoxicare a persoanelor cu monoxid de carbon emanat de la sobele defecte din locuinţele acestora. Ultimul caz a avut loc recent în satul Sângereii Noi unde o persoană matură şi trei minori au avut nevoie de îngrijiri medicale fiind internate în Secţia Reanimare a Spitalului raional Sângerei, după ce au primit intoxicare cu monoxid de carbon ca rezultat al exploatării incorecte a sobei din propria locuinţă. După primirea ajutorului medical de specialitate starea acestora s-a înbunătăţit fiind externate. Dat fiind faptul că ne aflăm la începutul sezonului rece al anului Secţia SE Sângerei atenţionează populaţia să respecte cu stricteţe regulile de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor şi a utilajelor de încălzit. Totodată de a verifica şi a curăţa sobele, canalele de evacuare a fumului la începutul sezonului de încălzire şi o dată la 3 luni de a înlătura funiginea. A nu folosi pentru încălzit sobe defecte.
A nu lăsa fără supraveghere focul în sobe, cu atît mai mult în grija copiilor mici. De a nu lăsa focul aprins în sobe pe noapte, a nu lăsa combustibilul şi alte materiale pentru aprinderea focului pe placa metalică din faţa sobei şi a nu utiliza pentru aprinderea focului benzină, gaz lampant, motorină sau alţi lubrifianţi. De a efectua aerisirea încăperilor în special a dormitoarelor. În caz de situaţii de risc este necesar să apelaţi de urgenţă Serviciul 901.

Ion GHEŢIU, șeful Secţiei Situații Excepționale Sângerei