Mereu același optimist

Mereu același optimist

23
SHARE

Nimic nu trece mai iute ca timpul și nimic nu se adună pe răboj mai sigur ca anii. Andrei LUȚCAN este poetul și ziaristul care atinge o frumoasă vârstă, fiind activ chiar dacă este pus la o grea încercare de lipsa văzului.
Sigur de sine chiar dacă este convins, că în astă lume el nu este decât:
„Sânt o adiere de vânt,/ Ce suflă pe acest pământ,/ Când mai bucuros, când mai trist –/ Mereu același optimist.”
Trebuie să recunoaștem că aceste rânduri fine, care anticipează placheta „Destine trecute prin timp” ne deschid un capitol mai puțin cunoscut din destinul poetului, care se dovedește a fi un uramș demn de marii lui înaintași, fiind strănepot a lui Pan Halippa, nepot a trei scriitori:poetul și preotul Antonie LUȚCAN, poetul Vasile Luțcan și prozatoarea Ana LUȚCAN.
Cu asemenea genealogie este firesc că a apucat și el să pășească pe potecile întortocheate ale creației publicistice și poetice. Timp de 30 de ani numele lui a fost legat direct de ziarul raional din Sângerei, iar din 1977 e membru al Uniunii Ziariștilor din Moldova. Debutul lui poetic târziu, produs abia în 2013, se încheie cu un frumos cuvânt al autorului intitulat „Noi cărți, noi întâlniri”,care chiar la cei 70 de ani pe care-i rotugește este plin de speranțe și dispus să cucerească noi piscuri literare, fiindcă nu se simte singur avându-i în preajmă pe bunii lui cititori, iar în memorie pe toți cei care l-au anticipat:„Cartea „Destine trecute prin timp” am conceput-o ca o datorie a unui creștin, cetățean al Republicii Moldova, de-a aduce un omagiu predecesorilor, înaintașilor neamului și ai țării. Pe parcursul anilor ei și-au dat aportul și măiestria la propășirea acestui neam.”
Motivat de gândul, că omul pe acest pământ nu-i decât o „adiere de vânt”, el face o paralelă foarte fină cu ideea filosofului Pascal, care afirma „Omul nu-i decât o trestie… dar o trestie care gândește.”
Datoria și marea obligație a „acestei trestii care gândește” este ca să lase o urmă, una frumoasă, una de durată. Și afirmăm cu certitudine că la vârsta frumoasă pe care o rotunjește. Andrei LUȚCAN are urme de neșters…
Iurie Colesnic