SHARE

  O femeie din satul Drăgănești, a fost mușcată de un jder, bolnav de rabie. Incidentul a avut loc la începutul lunii noiembrie curent, în timp ce aceasta a mers în coteț să ia ouăle. Reprezentanții Direcției pentru Siguranța Alimentelor susțin că acesta este primul caz de rabie înregistrat în raion în ultimii doi ani.

Ana ȚUTENCO mărturisește că în una din zile a mers la coteț pentru a lua ouăle. În încăperea cu pricina era întuneric și ea nu a observat animalul suspect. Acesta a mușcat-o de mână. Ea imediat și-a spălat mâinile cu săpun apoi de urgență s-a adresat medicului de familie. Acum ea este supusă tratamentului profilactic, pentru a nu se îmbolnăvi de rabie.
Ana ȚUTENCO, a reiterat pentru ziarul „Ecoul nostru”că deși i-a fost frică, a avut îndrăzneala de a ucide animalul, fiindcă blana lui nu era luciaosă și a pus-o în gardă.
Faptul că într-adevăr animalul a fost bolnav a fost confirmat de analizele de laborator făcute de specialiștii de la Direcția raională pentru Siguranța Alimentelor. Valeriu GOLBAN, șeful Direcției raionale pentru Siguranța Alimentelor, conchide că acesta este primul caz de rabie înregistrat în ultimii doi ani. Anterior, se înregistrau câte trei sau patru cazuri anual.
„Întrr-adevăr, ultimul caz de rabie a fost înregistrat la un câine, în decembrie 2015, în orașul Sângerei. Cazul recent, a fost înregistrat într-o gospodărie particulară din satul Drăgănești. Având o purtare suspectă jderul a fost ucis. Adresându-se după ajutor la medicul de familie, femeia a fost sfătuită să informeze despre cele întâplate Direcția raională pentru Siguranța Alimentelor. Noi, am intervenit promt. La fața locului colaboratorii noștri au extirpat creerul. Cadavrul a fost nimicit prin ardere, iar locul cu pricina a fost supus dezinfecției…

Mai departe puteți găsi în numărul 42 al ziarului din săptămâna aceasta