SHARE
În poză: reprezentantele RM, alături de organizatorul Marin văcărelu

La Centrul Cultural „Aurel Stroie” din Bușteni, România a fost organizată recent, a VII-a ediție a Colocviului Național „Coregrafia dansului tradițional, astazi” la care au participat peste 150 de maeștri coregrafi, profesori coregrafi din aproape toate zonele etnofolclorice ale României, Republicii Moldova, Maramureșului istoric din Ucraina și Serbia. Obiectivul principal al evenimentului este a descoperi dansul tradițional din toate zonele etnografice românești.

Țara noastră a fost reprezentată la acest spectacol al dansului, de doi coregrafi din raionul Sângerei: Ana GLIB, Casa de Cultură Pepeni și Galina MORARU, gimnaziul Bilicenii vechi. „Este pentru prima dată când la acest eveniment cultural a participat cineva din țara noastră. Ne bucurăm mult că am fost selectate, deoarece ne-am întors acasa cu noi lucruri învățate de la colegii noștri de peste Prut. A fost un schimb de experiență frumoasă, am revenit cu noi forțe, cu noi idei care le vom implementa numaidecât aici, cu discipolii. E frumos când descoperi lucruri frumoase, dar mai frumos e când le aplici în practica, deaceea ar fi foarte bine ca asemenea seminare culturale să se organizeze și la noi în țară, chiar și în raion, de ce nu? Elementele unui dans popular pot fi învătațe doar din practica, iar noi cu țara vecină avem foarte multe elemente comune, dar și variate ale acestui tip de dans, deaceea visăm pe viitor ca acest proiect să se multiplice și la Sângerei.” a ținut să menționeze Ana GLIB. „Mulțumim pentru invitație colegului nostru din România, Marin VĂCĂRELU, diplomele obținute ne vor aminti fiecare dată de ritmul de dans și emoțiile frumoase pe care le-am trăit pe scena Centrului Cultural „Aurel Stroie”, a remarcat cea de a doua participantă, Galina MORARU