SHARE
În poză: Copiii de la CCAS își demonstrează talentul

Colectivul de profesori și copii ai Centrului de Creație și Agrement (CCA)din Sângerei au avut o întâlnire de suflet cu cadre didactice de peste Prut în cadrul unui simpozion educațional. Evenimentul s-a desfășurat timp de trei zile, având la bază mai multe obiective primordiale: dezvoltarea cooperării și colaborării între cadrele didactice sus numite, asigurarea schimbului de experiență precum și promovarea practicilor de succes din cadrul CCA.

Simpozionul educațional „Arc peste timp” și-a desfășurat cea de a III-a ediție, iar organizatorii au avut drept scop: promovarea dialogului și a comunicării între cele două instituții similare implicate în cadrul Programului de parteneriat și schimb de experiență dintre Centrul de Creație și Agrement Sângerei și Palatul Copiilor Buzău. Invitați speciali la eveniment au fost: Mariana CALIN, șef Direcție Educație Sângerei (DES), Ion ROȘCA, șeful Centrului Metodic (DES), Livia ȚĂRUȘ, specialist principal (DES), precum și oaspeții din Buzău, România: Nela WAMSIEDEL, Veronica TRANDAFIR, ambele colaboratoare ale Inspectoratului Școlar Județean Buzău, VLAD George, directorul Palatului Copiilor Buzău. Pe lângă faptul că oaspeții au fost întâmpinați cu drag, pâine și sare, copiii centrului au organizat o expoziție cu materiale din natură, intitulată, „Rapsodiile toamnei”, și-au demonstrat talentul dumnezeesc în cadrul cercurilor de profil. Momentele artistice din cadrul activității extracurriculare „Cu dor de părinți, bunici și casa părintească” au fost ca un balsam pentru sufletul celor prezenți. Copiii au demonstrat ce pot ei mai frumos, totul deprins în țara descoperirilor- la Centrul de Creație și Agrement din oraș.
Astfel de întâlniri sunt benefice, câte nu ar fi la număr, deoarece ele îndeamnă către atitudini înnoitoare, deschidere și receptivitate, la schimbul bunei practici, asumarea responsabilităților, recunoașterea dificultăților, a impasurilor, oferirea și solicitarea sprijinului, competiția loială precum și câștigul profesional.
Directoarea instituției gazdă, Stela DOROJNEAC a ținut să menționeze la final de simpozion: „Includerea unității noastre în acest proiect este un prilej de implementare a unor activități specifice, dar și de participare a copiilor noștri de diferite competiții, aici putem vorbi de participarea la concursurile de dans, turneele de șah, expoziții de artizanat, la care sperăm să mai participăm.”