SHARE

  Comisiile metodice din cadrul unei instituții de învățământ sunt activitățile unde învățăm unii de la alții, ne perfecționăm stilul de lucru, dovedim toleranță și deschidere către nou, îmbinăm entuziasmul tineresc cu exigența și experiența didactică.
În lumina noilor perspective și a schimbărilor în domeniul educațional, responsabilii și membrii comisiilor metodice trebuie să „asigure calitate” urmărind consilierea colegilor din instituție. Tematică cu genericul: „Rolul catedrelor, comisiilor metodice în organizarea și dirijarea procesului educațional”, a fost abordată recent în cadrul atelierului de formare continuă a directorilor adjuncți din raion, care a avut loc în LT „Pantelimon Halippa” din Cubolta. În cadrul atelierului am avut posibilitatea să asistăm la 6 ore demonstrative, care au fost organizate și desfășurate de cadre competente din liceu. Deasemenea am asistat la o ședință din cadrul comisiei metodice„Limbă și comunicare”.
Imaginea profesorului se identifică cu imaginea școlii ,deci,cu imaginea comisiei metodice din care face parte.Fiecare intervenție a cadrelor didactice prin comisia metodică, constituie o carte de vizită pentru instituție și un punct de reper pentru actualii sau viitorii părinți ai copiilor ce vor urma să învețe în această instituție. Dar pentru o perfecționare maximă e nevoie de organizare exemplară…

Mai departe puteți citi în ziarul numărul 40 din săptămâna aceasta