SHARE

 La 8 octombrie 1999, apărea, pe piața informațională a Sângereiului, o nouă publicație – „Ecoul nostru”, un ziar așteptat de multă lume. Prin pasul care l-am făcut atunci, am scris o nouă filă în istoria raionului .
  De 18 ani ziarul este prezent pe piața mediatică din raion și din republică fiind așteptat săptămânal în casele cititorilor. Rămâne prezent prin fidelitatea abonaților săi și credibil prin argumentul cuvântului scris.
18 ani e mult pentru un ziar local și puțin în viața unui om. Dar timpul, bineînțeles, își are măsurările lui.
Trăim într-o țară în care lumea este lipsită de griji și oamenii își zâmbesc unul altuia atunci când se întâlnesc. Vecinii se înțeleg și îți sar în ajutor. Străzile sunt inundate de lumină, drumurile sunt excelente, vânzătorii drăguți, iar cumpărătorii politicoși.Trăim în siguranță, nu ne este frică de nimic. Ne putem plimba noaptea liniștiți pe stardă, copiii noștri învață în școli bune, spitalele sunt moderne.
Așa arată comunele, raionul, Moldova pe care și-au imaginat-o cei care se lansau, acum 18 ani „Ecoul nostru”. Și tot așa și-o doresc și acum.
Săptămânal, jurnaliștii publicației luptă să transforme acest vis în realitate. În fiecare ediție, pun în centrul atenției problemele omului de rând, problemele fiecăruia dintre noi. „EN” luptă ca să demaște minciuna și incompetența și să-i determinepe pe cei care s-au angajat să conducă comunele satelor, raionului, țării, să-și îndeplinească promisiunile. Chiar dacă la 18 ani nu avem comunele, raionul și țara la care am visat, chiar dacă gimnaziile, liceele, spitalele nu sunt nici pe departe cum ni le dorim, împreună am învățat ceva. Am învățat să ne cerem drepturile să nu ne lăsăm intimidați atunci când unii funcționari ne trântesc ușa în nas. Am conștientizat că împreună suntem puternici. Am învățat să gândim și să trăim liber.
De când lucrez la ziar, zilele par nesfârșit de lungi, pentru ca, paradoxal, săptămânile, lunile și anii să treacă nefiresc de repede. În astfel de momente sunt inevitabile clișeele din ciclul „buni, deștepți,curajoși, cu verticalitate”… Dar, la urma urmelor, dacă nu am spera unii despre alții că suntem buni, și cu verticalitate, deștepți și frumoși, de ce-am merge mai departe.
Pentru mine, presa a însemnat radioul național, apoi ziarul Ecoul nostru. Aici am învățat ce înseamnă un spirit de echipă și cum fiecare este important pentru succesul tuturor. Cu fiecare an care trece îmi simt intact orgoliul de a munci, umăr la umăr, cu colegii mei devotați și fideli misiunei. Pot spune că așteptările noastre s-au realizat, dar nu pe deplin. Vom avea mult de muncit în următorii 10 ani. Dar în pofida tuturor obstacolelor și problemelor, face să muncești, iar uneori chiar să te sacrifici, pentru că vine ziua când truda îți este răsplătită. Dacă privim înapoi, ni se pare totuși extraordinar ce ni s-a întâmplat. Avem cititori puțini, dar fideli care ne caută în fiecare săptămână.          Valoarea eroilor și eroinelor despre care am scris nu suportă comparație cu personajele altor publicații. Noi am scris despre oameni simpli, inteligenți din provincie, oameni serioși și respectabili, oameni care au muncit și muncesc mult pentru numele lor…

Mai departe puteți citi în ziarul numărul 36 din săptămâna aceasta