SHARE
În poză: hambare pline SRL „Agro Copăceni”

  În unităţile agricole din teritoriul raionului au demarat lucrările agricole de recoltare a culturilor din grupa a doua. Potrivit specialiştilor recoltarea floarei soarelui a debutat mai devreme din cauza caniculei. Cultura respectivă a suferit mult din lipsă de umeditate. Seceta din anul acesta a redus cu cel puţin 20 – 30 la sută din recoltele preconizate. Situaţia este gravă inclusiv la porumb şi soia.
Potrivit lui Grigore NEGRUŢI, şeful Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie a Consiliului raional la moment în gospodăriile agricole se desfăşoară în areal agricol extins recoltarea floarei soarelui. Lucrările pentru strânsul acestei culturi au debutat mai devreme din cauza temperaturilor ridicate. Pe parcursul lunii iulie şi august în unele zone agricole ale raionului nu au căzut precipitaţii. Din cauza temperaturilor ridicate, plantaţiile sunt afectate, iar producătorii au sperat la recolte mai bune. Până la moment cultivatorii au reuşit recoltarea culturii de pe o suprafaţă de 2400 hectare din suprafaţa totală de 13685 hectare a gospodăriilor cu teren consolidat de floarea soarelui. Potrivit calculelor preventive se înregistrează o producţie de la 1,1 până la 2,5 tone la hectar.
Conform sursei citate tot în această perioadă a început recoltarea soiurilor timpurii de soie şi a porumbului. În acest an agricol productivitatea la hectar a porumbului va fi de 4-5 tone în mai multe gospodării ale raionului. Este cunoscut şi faptul că sunt gospodării care înregistrează o roada biologică de 2-3 tone la hectar.
Terenurile eliberate sunt pregătite concomitent pentru semănatul culturilor agricole de toamnă. Până în prezent sunt semănate 1440 hectare de rapiţă, dintre care aproximativ 65% sunt răsărite şi se află în faza de două frunzuliţe adevărate, susţin producătorii din spaţiile agrare rurale.