SHARE
În poză: imagini de la sărbătoarea Limba Română

Cu ocazia sărbătorii naționale Ziua Limbii Române în localitățile din raion au avut loc mai multe activități de elogiere a graiului matern. O solemnitate de amploare a avut loc în dimineața zilei de 31 august curent, în preajma bustului lui MIHAI EMINESCU din orașul Sângerei. Cu mesaje emotive de felicitare și cu îndemnul de a cinsti limba pe care o vorbim, pentru că este tezaurul cel mai de preț pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc, s-au adresat: Gheorghe BRAȘOVSCHI, primar de Sângerei, Mihai BÎRSAN, vicepreședinte al raionului, Ion BÎRSANU, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.
Manifestările culturale consacrate Zilei Limbii Române, organizate de Primăria orașului în colaborare cu Secția Cultură a Consiliului raional, au început, cu depuneri de flori la bustul lui EMINESCU. Apoi oficialii, consilieri raionali și locali, lideri de partide politice, intelectuali, tineri, alți îndrăgiți de ceea ce avem mai sfânt – Cuvântul Limbii Române – s-au apropiat de tribuna improvizată din spatele lui EMINESCU, să-i asculte pe cei, pe care i-au investit cu încredere.
Cu mari emoții, cu flori, cei îndrăgostiți de Neam, Grai au venit la sărbătoarea Limba noastră cea Română. În preajma bustului lui EMINESCU în acea zi era multă lumină ca niciodată, lumină purtătoare de speranță, de astă dată era mai multă sărbătoare ca oricând, ea fiind înmulțită și de speranța din inimile noastre că viitorul mult visat e aproape… Regretabil este faptul că nu prea mulți s-au prezentat la sărbătoare. Unii au venit la manifestare din vocație, alții, pentru că asta le este datoria. Sau, poate, pentru unii dintre ei, și vocația…

Mai departe puteți citi în ziarul din săptămâna aceasta