SHARE
În poză: invitații de onoare la forumul profesorilor

   A început un nou an şcolar care a rechemat în sălile de clase primare, gimnaziale şi liceale toți actorii școlari. Printr-un demers al Direcţiei Educaţie au fost binecuvântaţi să asigure procesul educaţional un număr de 1252 cadre didactice. În sprijinul acestora şi fortificarea potenţialului profesoral anul acesta s-au alăturat doar 6 tineri specialişti. Nici un specialist de educaţie fizică, nu s-a prezentat la solicitările făcute constant an de an.
Într-un moment festiv organizat de Direcţia Educaţie aceştea au fost primiţi în rândurile profesorilor în cadrul forumului raional al cadrelor didactice şi manageriale, organizat tradiţional la fiecare început de an şcolar. Ei au fost binecuvântaţi printr-un mesaj-povaţă rostit de Liubovi ŞCOLNIC, profesoară de limba şi literatura română la liceul din satul Rădoaia: „Veţi avea de înfruntat multe obstacole. Vă doresc să le depăşiţi prin dovada cunoştinţelor şi manifestarea perseverenţei. Poţi să te acoperi cu pene albe, dar nu poţi să zbori. Acest zbor presupune încă multă muncă asiduă care se aşteaptă de la voi. Valurile reformei în învăţământ este bine să vă găsească pregătiţi”.
Tânăra specialistă Marina BARDIERU, creşa- grădiniţă a satului Sângereii Noi a inspirat tuturor celor prezenţi încrederea, că tinerii educatori şi profesori care se înscriu în rândurile distinșelor cadre didactice ai raionului, sunt onoraţi să le urmeze calea şi le -au cerut binecuvântarea în drumul lor către profesia de dascăl. Ei au încredinţat de la tribuna onoratului forum că vor munci frumos, temeinic, sub îndrumarea dascălilor profesionişti şi experimentaţi, atât încât vor scrie şi despre ei poeţii, nemuritoare poezii şi îi vor numi semănători de lumină”.
Un promiţător nou an şcolar nu poate începe fără a fi despovărat de problemele vechi, care au influenţat nefast procesul educaţional şi reformele în domeniu. Aceste probleme cu care se confruntă cadrele didactice şi manageriale au fost semnalate de la tribuna Conferinţei pedagogice pentru a fi auzite, inclusiv şi de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării. Populaţia şcolară este cu 2% în scădere faţă de anul trecut, 99,9% fiind cuprinsă cu procesul educaţional. Conform analizelor făcute de specialiştii DE „tendinţele demografice sunt în scădere în următorii 3 ani pentru ciclul primar”.
Înstituţiile şcolare din teritoriul raionului sunt acele care tind spre calitatea procesului educaţional. Optimizarea reţelei şcolare oferă posibilitatea de a avea acces la servicii educaţionale de calitate. Dar domeniul educaţional trebuie transformat în unul mult mai atractiv şi acestea ar reuşi prin majorările salariale aşteptate. „Sporirea atractivităţii didactice prin majorări salariale şi luarea în seamă a studiilor de masterat. Vrem să fim ţară care performează îneducaţie”, a propus soluţii pentru problema dată Svetlana ERIMEI, directoarea Gimnaziului „Ion Ignatiuc”, Prepeliţa…

Mai departe găsiți în ziarul din săptămâna aceasta