SHARE
În poză: lucrări pe centura de ocolire

    Încă în toamna anului trecut, cetăţenii oraşului Sângerei au fost înformaţi despre proiectul privind reparaţia centurii de ocolire a urbei. În legătură cu aceasta primăria a acceptat circulaţia transportului de pe acest segment internaţional direct prin centrul oraşului. Condiţia a fost: la finalul reconstrucţiei, drumul central să fie reparat, ca un favor din partea investitorilor pentru incovenienţele aduse cetăţenilor şi discomfortul provocat de prea multă aglomeraţie de transport.
Dar se apropie o altă toamnă. Proiectul de reparaţie a centurii de ocolire cum a fost început, aşa a înţepenit. Bucuria tuturor că vor beneficia de un nou segment de drum reparat prin investiţiile europenilor, s-a transformat în dezamăgire. S-a oprit implementarea proiectului de cum a demarat. Nu se execută lucrări de reparaţie. Aceasta în timp ce cetăţenii se sufocă de atâta aglomeraţie de transport prin centrul orașului Sângerei. Şi mai mult sunt nemulţumiţi locuitorii segmentului de drum din sectorul Rădoaia până la Mândreştii Noi şi Sângereii Noi. Pe acest segment a fost rederecţionat transportul de tonaj mare. Locuitorii din zona respectivă nu mai pot tolera situaţia şi ameninţă cu ieşirea la proteste şi blocarea drumului. Ei mai sunt nemulţumiţi că au contribuit cu surse financiare considarabile la construcţia acestor transoane ale drumului local cu susţinera FISM ” Au fost efectuate lucrări de construcţie a drumului cu beton asfaltic, un transon de 4,6 km, pe drumul prin Mândreştii Noi cu contribuţia cetăţenilor în mărime de 17 %. Acum circulăţia de autocamioane de mare tonaj au deteriorat partea carosabilă. Fundaţia străzilor nefiind calculată pentru acest transport de tonaj greu, a fost distrusă din temelie.
Ei sunt revoltaţi că li se fisurează casele, pereţii acestora, că nu mai au linişte şi securitate din cauza circulaţiei intensive, nu au aer de respirat din cauza norilor de praf. Circulaţia rutieră prezintă pericol pentru locuitorii zonei , deoarece lăţimea drumului constituie 4,5 metri. Cu aceste reclamaţii şi petiţii colective s-au adresat cetăţenii inclusiv către redacţie, Consiliul raional şi primăria oraşului. Potrivit semnatarilor acestor petiţii şi nemulţumiri, unul dintre care fiind Gheorghe CROITORU „maşinele de mare tonaj au distrus partea carosabilă a drumului de pe strada Rădoaiei.” Pericolul nu e numai pentru proprietarii caselor din această zonă. Cu viaţa în mâini circulă şoferii la volanul acestor unităţi de transport masive, în deosebi pe timp nefavorabil.”…

Mai departe puteți găsi în numărul din săptămâna aceasta