SHARE

  Colectivul – model „Moştenitorii”, director artistic Maria ROTARI de la Casa de Cultură din Pepeni a participat la Festivalul – concurs naţional de interpretare a cântecului popular „Dumitru Sopon” din România. Primăria Pepeni s-a înfrăţit cu primăria Gilău, unde s-a desfăşurat cea de-a V-ea ediţie a festivalului în memoria acestui slujitor credincios al scenei folclorului romănesc de la poalele Munţilor Apuseni.

La festivalul din România colectivului „Moştenitorii” din Republica Moldova li s-a oferit înaltul Titlu de Laureaţi ai Festivalului – Concurs şi Diploma pentru promovarea tradiţiilor folclorice din comuna Pepeni. Când a evoluat „Moştenitorii” cu un program total deosebit publicul spectator s-a ridicat în picioare în aplauze nesfărşite. Primarul comunei Pepeni, Oleg ROTARU s-a implicat mult pentru ca formaţia din localitatea sa să participe la Festivalul din România, drept invitaţi de onoare din localitatea înfrăţită: ,,Ne mândrim cu artiştii noştri care ne duc faima departe de vatră. Mă bucur pentru premiile cu care a fost răsplătit talentul lor şi că au revenit acasă cu impresii de relevanţă, de câtă frumuţşeşe au văzut şi cu câtă ospitalitate au fost primiţi”, susţine edilul comunei Pepeni.
În viitor primăria va realiza noi proiecte de succes cu sprijinul primăriei Gilău, cu care s-a înfrăţit şi se vor bucura de noi evenimente organizate împreună, ca între fraţi.